Autocrațiile sunt predispuse să-și supraestimeze forțele, fiind incapabile să aprecieze corect riscurile, ceea ce explică faptul că deciziile lor se dovedesc de multe ori „catastrofale”, este concluzia ultimului studiu al istoricului britanic și expertului în strategie de război Lawrence Freedman.

Putin l-a subestimat Zelenski când a plănuit cucerirea țării în trei zile FOTO SHUTTERSTOCK

Noua carte a istoricului britanic Lawrence Freedman, intitulată „Command: The Politics of Military Operations from Korea to Ukraine”, este un studiu despre ce îi face pe liderii autocrați să eșueze după ce pornesc operațiuni militare. Războiul pentru Insulele Falkland (între Argentina și Marea Britanie), invazia lui Saddam Hussein în Kuweit și actualul război din Ucraina, printre altele, au avut ceva în comun: au avut în frunte in dictator.

În bună parte, autocrațiile au fost responsabile de decizii cu adevărat catastrofale – deși nici democrațiile nu sunt scutite de decizii proaste - a fost valabil pentru Saddam Hussein și este în mod cert valabil în ceea ce îl privește pe Vladimir Putin și războiul pe care îl duce în Ucraina.

„Autocrațiile nu dispun de mecanismul de feedback”, bazându-se pe ceea ce cred că este principalul lor avantaj: încrederea excesivă în propriile asumpții și convingerea nestrămutată că sunt prea puternici pentru a da greș.

Uneori circumstanțele permit o seamă de decizii neinspirate fără prea multe consecințe nedorite, mai ales în cazul unei armate superioare numeric. Alteori însă, explică Freedman, acolo unde războiul este strâns „o singură decizie neinspirată sau poate doar puțină neșansă te poate da cu totul peste cap”.

Saltul lui Putin

Ceea ce l-a nedumerit în special pe Freedman, și nu doar pe el, este faptul că Putin- care până la invazia în Ucraina a dispus ofensive limitate – s-a încumetat la pariul riscant al unei invazii pe scară largă, pe care în plus nici nu a asigurat-o corespunzător.

Până la Ucraina, Putin a știut să folosească destul de eficient forța sa militară – de pildă, în Cecenia, Georgia, Crimeea, și Siria. Pe de altă parte, în 2014, în regiunea Donbas, intervenția armată a fost limitată.

„Însă abordarea sa față de actualul conflict din Ucraina a fost o autoamăgire clară. Ești nevoit să presupui că nu a conștientizat cât de riscant este pariul său. A crezut sincer că Ucraina se va destrăma într-o clipită. E dificil să ne dăm seama cum a ajuns să creadă așa ceva. Nici măcar analiștilor străini - ce luau în considerare posibilitatea ca Ucraina să nu se descurce prea bine – nu le-a trecut prin minte că poporul ucrainean va ceda. Dar el (Putin-n.red) chiar a crezut asta. A gândit-o să fie o operațiune militară specială ce ar fi durat doar câteva zile. Odată ce acel plan a căzut, au fost surclasați”.

Eroarea fundamentală a Kremlinului

În concepția lui Freedman, o eroare fundamentală a fost faptul că, în ciuda numărului mare de spioni ruși în Ucraina, oamenii din jurul său fie nu au fost capabili să anticipeze cum va reacționa țara, fie nu s-au încumetat să-l contrazică, servindu-i ca ecou.

Decizia lui Putin ar putea fi explicată prin faptul că nu s-a consultat în prealabil cu experți, că probabil nu a discutat decât cu oameni apropiați din FSB și GRU, care aveau convingeri similare. Apoi a fost acel discurs din 21 februarie, cu trei zile înainte de invazie, revelator în privința faptului că nu îl lua în serios pe președintele Ucrainei, poate făcându-și calcului că Zelenski va încheia un acord, ceea nu s-a întâmplat.

Pariul riscant al lui Putin

Esența problemei este ierarhia rigidă a centrelor de decizie de la Kremlin prin care cei din vârf au imunitate fașă de răspundere dacă ceva merge rău.

„Nu există motivație să spui adevărul din teren comandamentului superior. Responsabilii militari de rang înalt – cum este ministrul apărării Serghei Șoigu și șeful Statului Major Vakeri Gherasimov fac parte din cercul său intim. Au concediat o mulțime de generali acum că au priceput că sunt probleme. Dar nicidecum problema nu e la ei. Mereu altcineva e de vină”

Cum a rămas Moscova fără planul B

După eșecul planului A de a instala un guvern marionetă la Kiev – Moscova s-a orientat spre un plan B, dar și-au dat seama că nu poate fi realizat.

„S-au străduit să găsească un plan B – celebrul convoi care s-a adunat în jurul Kievului- dar nu reușit. Era prea mult pentru ei din punct de vedere logistic. Liniile erau mult prea expuse. Așa că s-au întors la Donbas, concentrându-se pe el”, a explicat analistul britanic.

Chiar și așa, abia în mai și-au dat seama ce pot să facă – și anume, „baraje de artilerie pe un front limitat, o tactică la care Ucraina nu poate găsi prea ușor soluție fără să expusă unor pierderi umane grele până la sosirea armelor occidentale”.

La fel de surprinzător este raționamentul Kremlinului conform căruia pe fondul crizei energetice Occidentul se va răzgândi în privința sprijinului pentru Ucraina.

În loc să profite de o cale de ieșire prin care să dea vina pe Kiev că nu se așază la negocieri, „Putin încă se comportă ca și cum așteaptă de la acest război mult mai mult decât a obținut. Motivul pentru care cred că au apărut semene de disperare de partea rusă este faptul că unii încep să admită faptul că o eventuală criză energetică nu va aduce trădarea Ucrainei. Pe termen lung, semnalează riscul unei afectări serioase a economiei ruse”.

Încă un eșec major?

Freedman s-a arătat prudent față de probabilitatea ca ucrainenii să provoace un nou eșec major armatei ruse – în principal în sudul Ucrainei. Totuși, rușii s-ar putea confrunta cu același probleme ale deciziei autocrate versus realitatea de pe câmpul de luptă.

„Va avea loc ceva major precum încercuirea și prinderea în capcană a forțelor ruse în jurul Herson? Până când sistemul nu primește un șoc precum cel din lunile februarie și martie [când Rusia a renunțat la cucerirea Kievului] cred că Rusia va merge mai departe cu obstinație măcar pentru că nu se poate gândi la o soluție mai bună. Kremlinul este paralizat”, apreciază istoricul Lawrence Freedman, profesor emerit în domeniul studiilor războiului la King’s College London, în cadrul unui interviu pentru The Guardian.