Italia: Uciderea unui hoț de origine română relansează dezbaterea privind legitima apărare

Italia: Uciderea unui hoț de origine română relansează dezbaterea privind legitima apărare

Mai mulți politicieni din rândul formațiunilor conservatoare, populiste și de extremă dreapta din Italia au cerut duminică adoptarea unor noi prevederi legislative privind legitima apărare, astfel încât oamenii de bună credință care răspund unor atacuri să fie protejați, transmit agențiile ANSA și AP, citate de presa internațională.

Dezbaterea a pornit de la un incident produs vinerea trecută în localitatea italiană Gugnano, când un hoț român care intrase prin efracție într-un local a fost ucis de proprietar.

Mario Cattaneo, în vârstă de 67 de ani, locuia în același imobil unde deținea și un restaurant. În cursul nopții de joi spre vineri, bărbatul a auzit zgomote provenind din local.

Înarmat cu o pușcă, a coborât să vadă ce se întâmplă și i-a surprins pe hoți. Cattaneo a declarat pentru ANSA că unul dintre hoți a încercat să îi smulgă arma din mâini și că atunci aceasta s-a descărcat accidental.

În urma confruntării, hoțul a fost împușcat mortal. Ceilalți membri ai bandei au fugit, lăsând în urmă cartușele de țigări pe care le sustrăseseră.

Proprietarul barului este acum anchetat pentru omor, iar o serie de politicieni de opoziție afirmă că acest caz este emblematic pentru lipsa de claritate a legislației privind legitima apărare.

" Sunt de partea lui Mario ", a scris pe Facebook Mariastella Gelmini, reprezentantă a partidului Forza Italia, cerând Partidului Democrat, aflat la guvernare, să grăbească aprobarea în parlament a unei legi care să clarifice ce reprezintă legitima apărare a persoanelor și a proprietății.

Faptul că victima este de origine română a alimentat și retorica anti-imigrație a formațiunilor de extremă dreapta, în special al Ligii Nordului.

Giorgia Meloni, lidera alianței Frații Italiei, a scris pe Facebook că dacă legislația privind legitima apărare ar fi fost adoptată, " Mario Cattaneo nu ar fi ajuns niciodată în fața unei instanțe ".

"Principiul pe care vrem să îl vedem ratificat este simplu: dacă intri pe proprietatea mea cu scopul de a comite un jaf, am dreptul să mă apăr", a scris Meloni.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale