Italia: Un fost primar din Calabria, cunoscut pentru integrarea migranţilor, a fost condamnat la 13 ani de închisoare

Italia: Un fost primar din Calabria, cunoscut pentru integrarea migranţilor, a fost condamnat la 13 ani de închisoare

Un fost primar din Calabria, regiune din sudul Italiei, devenit cunoscut în toată lumea pentru politicile de integrare a migranţilor, a fost condamnat joi de justiţie la 13 ani şi două luni de închisoare pentru nereguli legate de gestionarea acestor politici, au anunţat avocaţii săi, transmite Reuters.

Domenico (Mimmo) Lucano, în vârstă de 63 de ani, a fost primar la Riace, un sat medieval cu 1.900 de locuitori, din 2004 până în 2018. În 2016, Lucano a fost inclus de revista Forbes pe lista primilor 50 de lideri mondiali.

'Mi-am petrecut viaţa luptând împotriva clanurilor mafiote, am fost de partea refugiaţilor. Astăzi totul se sfârşeşte pentru mine', le-a declarat Lucano reporterilor prezenţi în faţa tribunalului din oraşul calabrez Locri.

'Mă aşteptam la o achitare totală, nu mi-am imaginat nimic de felul acesta', a adăugat el.

Presa italiană a relatat că Lucano era acuzat de deturnare de fonduri, abuz în funcţie şi favorizarea imigraţiei ilegale prin ocolirea regulilor de azil. Nu este clar deocamdată pentru ce capete de acuzare a fost condamnat.

În mandatul lui Lucano, Riace a fost salutat drept un model de integrare, după ce primarul a repopulat localitatea cu sute de migranţi, care au fost pregătiţi în meşteşuguri tradiţionale, au primit locuri de muncă şi alocaţii de subzistenţă.

Procurorii l-au acuzat că a aranjat căsătorii false pentru a ajuta migranţi să obţină drept de rezidenţă şi că a acordat în mod ilegal un contract pentru colectarea de deşeuri unei cooperative a migranţilor.

La finalul mandatului său, mai mult de 300 dintre locuitorii din Riace proveneau dintre migranţi.

Pedeapsa venită ca un şoc este de două ori mai lungă decât ceruseră procurorii, afirmă media locale.

Într-un comunicat, avocaţii fostului primar, Giuliano Pisapia şi Andrea Daqua, au acuzat o pedeapsă 'absurdă' care 'contravine oricăror evidenţe'. Avocaţii au precizat că vor contesta verdictul de îndată ce va apărarea motivarea acestuia.

Sentinţa tribunalului din Locri a înfuriat asociaţii caritabile şi politicieni de stânga, dar a fost pe placul partidelor de dreapta, cu atât mai mult cu cât a survenit înaintea alegerilor din Calabria din acest weekend, la care Lucano candida pentru consiliul regional.

'Stânga vine cu candidaţi condamnaţi la 13 ani de închisoare', a transmis liderul Ligii, Matteo Salvini, un adversar acerb al proiectelor pentru migranţi ale lui Lucano.AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR