Japonia: Partidul de guvernământ invită mai multe femei la reuniunile sale, cu condiţia ca ele să nu intervină în discuţii

Japonia: Partidul de guvernământ invită mai multe femei la reuniunile sale, cu condiţia ca ele să nu intervină în discuţii

Partidul Liberal Democrat (LDP), aflat la guvernare în Japonia, considerat o redută omogenă a bărbaţilor în vârstă, doreşte acum ca la reuniunile importante ale sale să fie prezente mai multe femei, cu condiţia ca ele să nu intervină în discuţii, a informat miercuri Reuters.

Partidul, care din 1955 s-a aflat aproape tot timpul la putere, a propus să permită unui număr de cinci deputate să ia parte, ca observatori, la reuniunile biroului executiv al LDP, ca răspuns la criticile conform cărora conducerea formaţiunii este dominată de bărbaţi.

Doi dintre cei 12 membri ai biroului executiv al LDP sunt femei, în timp ce în Consiliul general al partidului, structură cu 25 de membri, se află doar trei femei.

Propunerea survine după ce comentariile misogine ale lui Yoshiro Mori, membru al LDP şi fost şef al Comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, au provocat proteste şi au atras atenţia asupra disparităţii de gen în cea de-a treia economie a lumii.

Decizia va permite mai multor femei din LDP să vadă cum sunt luate deciziile la nivelul conducerii partidului, a explicat secretarul general al partidului, Toshihiro Nikai, care are 82 de ani. El a adăugat că este la curent cu criticile privind dominaţia bărbaţilor în forurile de conducere ale partidului.

''Este important să se înţeleagă deplin ce tip de discuţii au loc'', a declarat el într-o conferinţă de presă.

Femeile invitate să asiste la reuniunile respective nu vor putea interveni în timpul acestora, dar separat vor putea prezenta opiniile lor secretariatului partidului, a relatat cotidianul Nikkei.

Japonia este plasată pe poziţia 121 din 153 de ţări în Indicele privind diferenţele între bărbaţi şi femei al Forumului Economic Mondial pe 2020, înregistrând scoruri mici în privinţa participării femeilor la activităţile politice şi la luarea deciziilor economice.

Fostul premier Shinzo Abe a fost un campion al aşa-numitei politici 'Womenomics', menită să crească participarea femeilor în economie, dar activiştii pentru drepturile omului susţin că este nevoie de schimbări mai drastice la locul de muncă şi în politică. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 Așa o fi?

4 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?

5 Sondaj Avangarde / Firea a început să recupereze teren... Piedone, în cădere liberă