Japonia: Unii parlamentari sunt în favoarea accederii femeilor la Tron (presă)

Unii parlamentari japonezi se întreabă dacă nu cumva ar trebui adoptată legislația care să le permită femeilor să acceadă la Tron, în contextul unei crize de potențiali viitori împărați, potrivit mass-media locale, relatează marți agenția DPA.

Parlamentarii analizează posibilitatea de schimbare a regulei unice pentru a-i permite împăratului Akihito (83 de ani) să abdice, așa cum el a indicat că dorește să facă. Dacă Akihito va abdica, prințul moștenitor Naruhito va deveni împăratul Japoniei.

Dar, după aceea, succesiunea la Tron va deveni mai complicată. Fiica lui Naruhito, Prințesa Toshi, nu este în linia succesorală pentru Tronul Crizantemei, deoarece femeile sunt excluse. În acest caz, următorul în linie succesorală ar fi nepotul lui Naruhito, prințul Hisahito.

Dar Hisahito este singurul bărbat din generația sa. Restul nepoților lui Akihito sunt femei. Dacă li s-ar permite să acceadă la Tron, chiar dacă ele se căsătoresc cu oameni din popor, atunci ar ajuta la asigurarea stabilității liniei succesorale.

Membri ai opoziției și unele partide din coaliția de guvernare au sugerat adoptarea unei astfel de schimbări în legislația referitoare la abdicare. Dar demersul întâmpină opoziție din partea premierului țării, Shinzo Abe.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

2 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

3 Drept la replică

4 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

5 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?