JO 2016 - Tenis: Horia Tecău - Am fost foarte aproape de câștigarea unei medalii de aur

JO 2016 - Tenis: Horia Tecău - Am fost foarte aproape de câștigarea unei medalii de aur

Tenismanul român Horia Tecău a declarat că înfrângerea din finala probei de dublu la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro este una dureroasă, dar el și Florin Mergea au fost aproape de câștigarea medaliei de aur.

''Este o înfrângere dureroasă, am fost foarte aproape de câștigarea unei medalii de aur, dar să nu ne demoralizăm. Este o victorie pentru noi să obținem acest argint. Am luptat foarte mult, am muncit ani de zile ca să ajungem aici, să putem să luptăm pentru această șansă. A fost un vis realizat pentru noi, o mare victorie personală, pentru echipele noastre și, chiar dacă am pierdut, am făcut un meci bun. A fost unul dintre cele mai disputate meciuri, unde pe final am terminat mai devreme decât ne doream'', a declarat Tecău după finala cu spaniolii Marc Lopez și Rafael Nadal.

Horia Tecău, care a format cu olandezul Jean-Julien Rojer cea mai bună pereche din circuitul profesionist în 2015, s-a referit și la doza de noroc din finală: ''Nu îmi place să vorbesc despre noroc, câteodată e de partea ta, câteodată de partea lor. Nu cred că s-a jucat meciul la noroc. Este o echipă care dă foarte multe mingi înapoi, trebuie să joci agresiv''.

''La început am greșit un pic mai mult, dar am continuat să fim agresivi și doar ne-am reglat puțin loviturile, am mărit țintele la lovituri, pentru că la început greșeam foarte mult în bandă. Ne-am întors în meci, am făcut break, a trebuit să rămânem agresivi și să căutăm soluții, să fim noi cei care caută să puncteze, pentru că altfel, dacă ei joacă prea multe mingi obțin controlul punctului și au multe variante, pentru că amândoi sunt jucători incredibili din spatele terenului'', a mai comentat Tecău.

La rândul său, Florin Mergea a spus: ''Ei au început mai bine decât noi. Noi am avut multe mingi câștigătoare, dar și foarte multe greșeli neforțate, iar asta și-a spus cuvântul. După aceea a trebuit să luptăm, să fim noi cei care venim din spate, iar Rafa cu Marc îți dau tot timpul mingea înapoi. Și atunci a trebuit să luptăm pentru fiecare minge. În decisiv am avut un break, am reușit să-l facem pe serviciul lui Marc, dar fiecare ghem a fost disputat. Nu pot să zic acum că aș fi făcut alte lucruri diferit. Pur și simplu am luptat pentru fiecare minge, unele au vrut să intre, altele, nu. În acele momente nu ai timp să te gândești atât de mult și să desfaci firul în patru. Important este ca am ajuns aici, este un vis realizat pentru amândoi și o victorie a tuturor românilor''.

''Amândoi au dat toate mingile înapoi, Rafa se mișcă extraordinar, a dat toate retururile înapoi, Marc tot timpul când a fost în defensivă a ridicat mingea deasupra — mingile foarte grele aici, a fost foarte greu pentru noi să le închidem. Noi suntem doi jucători foarte agresivi, unele mingi au fost în bandă, altele afară, nu ține neapărat de noroc, ci de ajustare. Am ajustat, am revenit, am luptat, asta e cel mai important pentru mine că am reușit într-un meci de asemenea anvergură să tragem când lucrurile nu ne-au mers așa cum am vrut și să ducem meciul într-un final în care putea să meargă și de partea noastră cum a mers și de partea lor'', a mai spus Mergea.

Mergea a comentat și schimbarea din jocul românilor după ce au pierdut setul inaugural: ''După primul set era normal să schimbăm ceva, să urmărim ce am greșit și să nu mai repetăm, și unele dintre lucruri a fost că am jucat mult prea mult din spate și nu am atacat atunci când trebuia. E normal ca atunci când ceva nu merge să încerci să schimbi. Asta am și făcut, ne-am dus peste ei, dar acum ce să mai zicem, au fost o minge sau două care au făcut diferența''.

Tecău a mulțumit sportivilor români care i-au susținut din tribune: ''I-am auzit, i-am simțit, a fost incredibil, au fost alături de noi, ne-au împins să tragem, să încercăm să revenim în meci, am făcut-o, au fost alături de noi și în setul trei. Nu putem decât să le mulțumim. Mulți români prezenți în tribune, i-am auzit, am simțit că suntem undeva egali cu spaniolii și până la urmă a fost o experiență frumoasă. Ne-am fi dorit să fim pe prima treaptă a podiumului, dar este totuși o mare realizare pentru noi să obținem această medalie''.

Mergea a precizat că sentimentul unei medalii la Jocurile Olimpice nu se compară cu un turneu câștigat: ''Pentru mine nu e echivalent cu niciun turneu, este ceva unic și să-ți reprezinți țara pe cele mai înalte trepte olimpice este o onoare și un privilegiu''.

''Acum urmează turneul de la Cincinnati. (Până la Tokyo 2020) Mai sunt patru ani, e clar că ne-am dori să fim acolo și să ducem acest rezultat un pas mai înainte'', a subliniat Mergea.

Tecău și Mergea vor reveni în circuit la partenerii dinainte, olandezul Rojer, respectiv indianul Rohan Bopanna, obiectivele fiind calificarea la Turneul Campionilor.

Tenismenii români Florin Mergea și Horia Tecău au câștigat medaliile de argint în proba masculină de dublu, vineri, la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, după ce au fost învinși în finală de spaniolii Marc Lopez și Rafael Nadal cu 6-2, 3-6, 6-4.

AGERPRES (A — editor: Mihai Țenea, editor online: Irina Giurgiu)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 Așa o fi?

4 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

5 VIDEO București 2024...