JO 2022 - Bob: Kaillie Humphries, medaliată cu aur la monobob feminin; Andreea Grecu, locul 12

JO 2022 - Bob: Kaillie Humphries, medaliată cu aur la monobob feminin; Andreea Grecu, locul 12

Kaillie Humphries a adus medalia de aur Statelor Unite în proba feminină de monobob, luni, la Jocurile Olimpice de la Beijing, după ce a câştigat două titluri olimpice pentru Canada la bob.

Humphries (36 ani) s-a impus fără emoţii în prima probă de monobob din programul olimpic, în timp ce românca Andreea Grecu s-a clasat pe locul 12.

Humphries a încheiat cu un avans de 1 sec 54/100 faţă de o altă reprezentantă a Statelor Unite, Elana Meyers Taylor (37 ani), medaliată cu argint, după ce a petrecut zece zile în izolare din cauza Covid-19.

Bronzul a revenit unei sportive canadiene, Christine de Bruin, la 1 sec 76/100.

Kaillie Humphries a câştigat două titluri olimpice sub culorile ţării sale natale, Canada, la dublu feminin, în 2010 şi 2014, însă în decembrie 2021 a obţinut cetăţenia americană. Ea a ales să reprezinte Statele Unite, ţara soţului său, Travis Ambruster, şi el fost bober, în urma acuzaţiilor de hărţuire morală făcute la adresa unui fost antrenor al echipei Canadei.

Andreea Grecu se afla pe locul 9 după două manşe, însă a avut o evoluţie mai slabă în manşa a treia (al 15-lea timp), în timp ce în ultima manşă a fost înregistrată cu al 10-lea timp. Grecu a încheiat pe 12 din 20 de sportive, la 4 sec 72/100 de învingătoare.

Andreea Grecu (28 ani) va evolua şi la dublu feminin, probă în care s-a clasat pe 15 la JO 2018 şi pe 17 la JO 2014.

Clasamentul final la monobob feminin:
1. Kaillie Humphries (SUA) 4:19.27 (1:04.44 + 1:04.66 + 1:04.87 + 1:05.30)
2. Elana Meyers Taylor (SUA) 4:20.81
3. Christine De Bruin (Canada) 4:21.03
4. Laura Nolte (Germania) 4:21.33
5. Breeana Walker (Australia) 4:21.46
6. Huai Mingming (China) 4:22.58
7. Melanie Hasler (Elveţia) 4:22.81
8. Cynthia Appiah (Canada) 4:23.04
9. Ying Qing (China) 4:23.41
10. Nadejda Sergheeva (Comitetul Olimpic Rus) 4:23.59
11. Margot Boch (Franţa) 4:23.82
12. Andreea Grecu (România) 4:23.99
...
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ada Vîlceanu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 „Au vrut ca o Ucraină epuizată, dar încă neînvinsă, să fie forțată să se așeze la masa negocierilor cu o Rusie epuizată, dar și neînvinsă”