Jocul politic al Kremlinului. Putin pregătește o intoxicare de tipul „pacea e blocată de NATO”. Analiza unui expert american

Declarațiile recente ale președintelui rus Vladimir Putin, potrivit cărora războiul din Ucraina s-ar putea apropia de final, nu reprezintă un semnal real de pace, ci o manevră politică menită să gestioneze percepția publică din Rusia, susține analistul american Paul Goble, în Kyiv Post.

Președintele rus Vladimir Putin/FOTO:AFP

Președintele rus Vladimir Putin/FOTO:AFP

Potrivit acestuia, mesajul Kremlinului vine într-un moment simbolic: după o paradă de Ziua Victoriei mai restrânsă decât în anii precedenți și într-un context în care Moscova încearcă să atenueze impactul unui conflict care nu a adus rezultatele rapide promise inițial.

Putin a afirmat că războiul „se apropie de final”, reluând în același timp acuzațiile la adresa NATO și a Occidentului, pe care îi consideră responsabili pentru declanșarea conflictului. Liderul de la Kremlin a sugerat, de asemenea, că ar putea fi discutată viitoarea arhitectură de securitate a Europei și a menționat nume de posibili intermediari, inclusiv fostul cancelar german Gerhard Schröder.

Însă Paul Goble consideră că aceste declarații nu sunt adresate în primul rând Occidentului, ci publicului intern din Rusia.

calmarea societății ruse

„Putin lansează ideea că războiul s-ar putea apropia de sfârșit nu pentru că acest lucru se întâmplă în realitate, ci pentru a calma o parte a societății ruse”, a declarat Goble pentru Kyiv Post.

În opinia sa, Kremlinul folosește acest tip de discurs pentru a câștiga timp și a crea confuzie în spațiul public. Scopul nu ar fi pregătirea populației pentru pace, ci inducerea ideii că situația este sub control, în pofida presiunilor de pe front și a dificultăților economice.

Analistul susține că mesajul are și o dimensiune externă, fiind destinat să influențeze poziția aliaților Ucrainei.

Mesajul pentru aliații Ucrainei

„Putin încearcă să reducă disponibilitatea mai multor țări de a sprijini Ucraina mai ferm”, afirmă Goble.

În acest sens, el interpretează declarațiile Kremlinului ca parte a unei strategii mai vechi: evocarea păcii suficient de convingător încât să încetinească sprijinul internațional pentru Kiev, în timp ce obiectivele militare rămân neschimbate.

Goble avertizează și că Moscova își construiește din timp o posibilă narațiune de tip „transfer al vinei”.

„Dacă războiul nu se încheie rapid, Putin va da vina pe NATO, susținând că a dorit pacea, dar Occidentul a împiedicat-o”, a explicat el.

Analistul descrie această abordare drept o tactică recurentă a Kremlinului.

„Este o strategie clasică a lui Putin. Nimeni nu ar trebui să fie surprins”, a spus Goble.

În plan intern, el consideră că liderul rus este preocupat de eventuale nemulțumiri sociale, dar fără a-și schimba direcția politică.

„Putin este îngrijorat de opoziția internă, dar nu suficient încât să-și modifice politicile, ci doar modul în care acestea sunt prezentate de el și de aparatul de propagandă”, a adăugat analistul.

În esență, spune Goble, retorica se poate ajusta, dar obiectivele rămân aceleași.

„Nu este nimic nou în toate acestea”, a concluzionat el. „Din păcate, de fiecare dată, Occidentul ajunge să cadă în această capcană, exact așa cum își dorește Kremlinul.”

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 Fotografia unei femei cu fața ascunsă sub vălul islamic, într-un autobuz, virală pe internet. Controversele stârnite de imagine

3 Foarte interesante amănunte...

4 „România nu știe pe ce comoară stă”, crede economista șefă a ING Group

5 Așa o fi?