Joe Biden studiază ideea unui ''telefon roşu'' cu China

Administraţia preşedintelui american Joe Biden examinează posibilitatea stabilirii unei linii telefonice de urgenţă directe cu guvernul chinez, similară aşa-numitului ''telefon roşu'' creat în timpul războiului rece între SUA şi URSS ce a permis o comunicare directă cu Kremlinul ca modalitate de evitare a unui război nuclear, relatează postul CNN, citat joi de agenţia EFE.

Conform acestui post, Biden doreşte un instrument de comunicare rapidă pentru a reduce riscul de conflict între SUA şi China. O astfel de linie telefonică le-ar permite preşedintelui american şi responsabililor din echipa sa de securitate naţională să telefoneze imediat sau să expedieze mesaje criptate preşedintelui Xi Jinping sau colaboratorilor apropiaţi ai acestuia. De pildă, ar putea fi transmise astfel informaţii urgente privind mişcările militare spontane sau mesaje de avertisment despre atacuri cibernetice.

Ideea unei asemenea linii directe cu Beijingul datează cel puţin de pe vremea administraţiei Barack Obama, dar ea a fost menţionată într-un memorandum de securitate naţională clasificat abia în ultimul an al administraţiei Donald Trump, conform unei surse familiarizate cu această chestiune.

Reprezentanţii administraţiei Biden au preluat ideea, dar rămân numeroase detalii de soluţionat, inclusiv obţinerea acordului din partea Chinei.

Washingtonul a avut adesea dificultăţi în obţinerea unor răspunsuri rapide din partea Beijingului asupra unor chestiuni urgente, afirmă pentru CNN funcţionari americani, astfel că un asemenea sistem ar îmbunătăţi comunicarea dintre cele două părţi.

O astfel de linie există deja între Beijing şi Pentagon, dar ea este destinată exclusiv chestiunilor de natură militară.AGERPRES


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet