Johnny Depp a semnat un contract record, în valoare de 20 de milioane de dolari, cu casa Dior

Johnny Depp a semnat un contract record, în valoare de 20 de milioane de dolari, cu casa Dior

Actorul american Johnny Depp a semnat un contract în valoare de 20 de milioane de dolari cu casa Dior, considerat cel mai mare acord financiar din istoria promovării parfumurilor masculine.

Johnny Deep, imaginea Dior FOTO: Facebook

Johnny Deep, imaginea Dior FOTO: Facebook

Revista Variety a citat surse care au confirmat că Dior a încheiat un contract cu Johnny Depp pentru o perioadă de trei ani, estimat la suma de 20 de milioane de dolari. Potrivit revistei americane, reprezentanţii casei franceze şi cei ai starului hollywoodian nu au dat curs deocamdată invitaţiei de a face declaraţii pe această temă, potrivit Agerpres.

Johnny Depp este imaginea oficială a parfumului "Sauvage" al casei Dior încă de la lansarea acestuia pe piaţă, în 2015. Bernard Arnault, CEO-ul grupului LVMH, care deţine casa Dior, a declarat că "imaginea lui Johnny Depp" este unul dintre motivele principale pentru care acest parfum s-a bucurat de "un succes remarcabil".

În timpul procesului controversat care i-a opus pe Johnny Depp şi pe fosta lui soţie Amber Heard, grupurile Disney şi Warner Bros. şi-au întrerupt colaborările cu starul american. Însă grupul LVMH a rămas alături de el. Spoturile publicitare şi reclamele tipărite pentru acel parfum foarte popular au continuat să fie difuzate, inclusiv pe durata acelui proces intens mediatizat.

Johnny Depp a primit din partea instanţei americane despăgubiri de 10 milioane de dolari, iar Amber Heard, care a demarat la rândul ei un proces, a primit despăgubiri de 2 milioane de dolari.

Imaginea starului Johnny Depp a fost reparată în mare măsură după proces.

În august 2022, actorul a avut o apariţie surpriză la gala MTV Video Music Awards, apreciată de public. În noiembrie, a urcat pe podiumul de defilare, în calitate de invitat special, la defilarea de modă prin care cântăreaţa Rihanna şi-a prezentat linia vestimentară "Savage X", creată pentru casa Fenty.

Luna trecută, organizatorii Festivalului de Film de la Cannes au anunţat că "Jeanne du Barry", primul film în care a jucat Johnny Depp după procesul cu Amber Heard, va avea premiera mondială în deschiderea evenimentului, pe 16 mai.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Hopa! Ce avem noi aici?

2 VIDEO Pe asta ați văzut-o?

3 BREAKING Expert / Raze cosmice dintr-o galaxie îndepărtată au lovit un avion. Acesta a căzut în gol, iar 15 oameni au ajuns la spital

4 Detalii terifiante despre moartea milionarului în crypto Roman Novak şi a soţiei sale. Ce s-a întâmplat înainte de a fi descoperiţi, dezmembraţi, în D…

5 Bărbarul care a lovit intenționat cu mașina și a ucis o fetiță și pe tatăl ei, în Ialomița, a fost prins în Marea Britanie. Individul are de executat …