Jonathan Bailey, desemnat „cel mai sexy bărbat în viață”. Cum a reacționat actorul din Bridgerton

Jonathan Bailey, desemnat „cel mai sexy bărbat în viață”. Cum a reacționat actorul din Bridgerton

Actorul britanic Jonathan Bailey, cunoscut din serialul de epocă Bridgerton și din musicalul Wicked, a fost desemnat luni „cel mai sexy bărbat în viață” de revista People.

Jonathan Bailey, desemnat „cel mai sexy bărbat în viață” FOTO: X/@FallonTonight

Jonathan Bailey, desemnat „cel mai sexy bărbat în viață” FOTO: X/@FallonTonight

Jonathan Bailey, în vârstă de 37 de ani, a declarat că este „o mare onoare” să primească titlul, care a fost anterior acordat unor vedete precum Chris Hemsworth și George Clooney. „Evident, sunt extrem de flatat. Și este complet absurd”, a spus actorul râzând. El a glumit că a împărtășit vestea doar câinelui său, Benson.

Alegerea lui Bailey a fost anunțată în emisiunea The Tonight Show Starring Jimmy Fallon. Actorul este cunoscut și pentru rolul Lordului Anthony din Bridgerton și pentru interpretarea prințului Fiyero în blockbusterul de anul trecut Wicked. În luna aceasta, el va reveni pe marile ecrane în continuarea musicalului, Wicked: For Good. De asemenea, Bailey a jucat în filmul cu dinozauri Jurassic World Rebirth, lansat vara aceasta.

Sursa video: Instagram / People

Nu doar aspectul fizic contează

Redactorii revistei People au explicat că titlul nu ține doar de înfățișare. „Nu este doar despre cum arată cineva”, au precizat aceștia, menționând că implicarea socială, carisma și activitatea publică sunt, de asemenea, importante. În trecut, de exemplu, Michael B. Jordan a fost ales și pentru activismul său politic, nu doar pentru imaginea sa.

Astfel, a fi „sexy” în accepțiunea revistei implică nu doar atracție fizică, ci și o anumită responsabilitate și prestanță.

O distincție simbolică

Deși titlul aduce faimă și atenție mediatică , el nu implică niciun premiu financiar. „Nu plătim câștigătorii și nici ei nu ne plătesc”, a explicat Andrea Lavinthal, directoarea executivă a proiectelor speciale ale revistei. Spre deosebire de o stea pe Hollywood Walk of Fame, care costă 85.000 de dolari, distincția People pare să aibă valoare doar simbolică și spirituală.

Titlul „cel mai sexy bărbat în viață” a fost acordat pentru prima dată în 1995 lui Brad Pitt. De atunci, galeria include nume precum George Clooney, Chris Hemsworth, Idris Elba, Adam Levine, Blake Shelton, Channing Tatum și, anul trecut, John Krasinski.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Voi ați citit asta? / Fraților, lumea chiar s-a tâmpit de tot?

2 VIDEO Judecați voi... / Se întâmplă în Israel...

3 El este românul cu cele mai multe proprietăți în Dubai...

4 De citit... / Asta este Rusia, în realitate, oameni buni...

5 Presa maghiară ironizează ambițiile militare ale României: „Visează la lucruri mărețe, dar independența începe cu șuruburi importate”