Judecătorii CCR numiți de PSD ar lua în calcul să declanșeze o procedură de demitere a Siminei Tănăsescu de la șefia Curții

Mai mulți judecători din Curtea Constituțională (CCR) numiți de PSD iau în calcul să declanșeze o procedură de demitere a Siminei Tănăsescu de la șefia instituției, au declarat surse oficiale pentru G4Media . Ei ar vrea să folosească investigația parlamentară condusă de senatoarea Nadia Cerva în legătură cu întâlnirea neoficială dintre Simina Tănăsescu și premierul Ilie Bolojan, potrivit surselor citate.

Legea de funcționare a CCR nu prevede explicit o procedură de revocare din funcție a președintelui Curții. Cu toate acestea, judecătorii anti-Tănăsescu iau în calcul o procedură care ar fi în oglindă cu cea de alegere a președintelui CCR.

Surse judiciare au declarat pentru G4Media că o astfel de procedură ar vulnerabiliza suplimentar Curtea Constituțională, dat fiind că ar adăuga practic la legea de funcționare.

Nu e clar dacă gruparea PSD din CCR va reuși să strângă majoritatea de cinci voturi din Curtea Constituțională.

Cei patru judecători numiți de PSD în CCR sunt Mihai Busuioc, Bogdan Licu, Cristian Deliorga și Gheorghe Stan.

Reamintim că Simina Tănăsescu s-a întâlnit în urmă cu două săptămâni cu premierul Ilie Bolojan în biroul președintelui Senatului. Întâlnirea nu a fost anunțată oficial. Ambii demnitari au declarat că au discutat chestiuni administrative legate de sediul Curții.


Citește și:

populare
astăzi

1 România atinge 1.500 km de drumuri rapide, însă regiuni întregi rămân izolate

2 Autostrada Transilvania ajunge la Cluj: lotul Zimbor-Nădășelu a depășit 90%

3 Hidroelectrica scumpește curentul din octombrie: cu cât cresc facturile

4 Decizie luată în CSAT la Cotroceni: România vrea menținerea trupelor SUA și crește masiv bugetul militar

5 Motoarele termice nu mai dispar în 2035: UE cedează presiunilor industriei auto