Judecătorii i-au redat libertatea și vila interlopului Adrian Corduneanu, zis „Beleaua”

Judecătorii i-au redat libertatea și vila interlopului Adrian Corduneanu, zis „Beleaua”

La doar câteva săptămâni după ce Adrian Corduneanu a fost arestat la domiciliu, judecătorii au decis joi, 2 iunie, să introducă altă măsură în cazul interlopului.

Astfel, magistrații au înlocuit arestul la domiciliu cu o măsură de control judiciar, însemnând că Adrian Corduneanu se poate plimba liber. Totodată, judecătorii au ridicat și sechestrul pe vila în care acesta locuiește.

„Am reușit să demonstrăm caracterul nelegal al măsurii dispuse!”, a declarat joi avocatul Robert Amuntencei, cel care îl reprezintă pe Adrian Corduneanu.

Adrian Corduneanu, unul din cei mai cunoscuţi interlopi din Iaşi, a fost reţinut marţi, 12 aprilie, pentru şantaj, după ce ar fi cerut 1.000 de euro de la reprezentantul unei firme. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi, cu sprijinul luptătorilor SAS au efectuat atunci o percheziţie domiciliară pe raza municipiului Iaşi în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj. Potrivit cercetărilor, acesta ar fi solicitat, prin folosirea de ameninţări de la reprezentantul unei firme suma de 1.000 de euro şi ar fi primit 2.000 lei.

Câteva zile mai târziu, pe 18 aprilie, judecătorii ieșeni îi impuneau lui Corduneanu să rămână în arest la domiciliu după ce acesta contestase măsura.

Instanța a respins, ”ca nefondate, contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi şi de inculpatul-contestator Corduneanu Adrian împotriva încheierii penale din 13 aprilie 2022, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți, încheiere pe care o menţine. Definitivă”, au precizat luni, 18 aprilie 2022, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași.


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

4 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

5 Foarte interesante amănunte...