Judecătorii nu sunt de acord cu anularea condamnării torționarului Alexandru Vișinescu

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au respins luni, ca inadmisibilă, o contestație prin care fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat Alexandru Vișinescu solicita anularea condamnării sale la 20 de ani închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității, în legătură cu abuzurile exercitate asupra deținuților politici.

Doi magistrați din completul de judecată au respins această contestație, în timp ce un al treilea judecător a considerat că solicitarea lui Vișinescu poate fi admisă în principiu.

În contestația depusă în instanță, Vișinescu susține că faptele de care este acuzat s-au prescris încă din anul 1978, iar la dosar nu există nicio probă din care să rezulte că "organele fostului partid comunist ar fi făcut presiuni, de orice fel, de natură a împiedica organele judiciare, în perioada 1963 — 1989, să se sesizeze, să efectueze cercetări, eventual să-l trimită în judecată și să-l condamne".

Tot în contestație se spune că justiția s-a aflat permanent într-o "stare letargică" timp de 50 de ani, după care a încercat "să recupereze ce mai putea recupera" și a dispus condamnarea lui Vișinescu pentru fapte deja prescrise.

Alexandru Vișinescu a fost condamnat definitiv pe 10 februarie de Înalta Curte de Casație și Justiție la 20 de ani de închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității, în legătură cu abuzurile exercitate asupra deținuților politici.

De asemenea, judecătorii au dispus degradarea militară a lui Alexandru Vișinescu, acesta având de plătit, în solidar cu Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul de Interne și ANP, despăgubiri de 300.000 euro către trei părți civile, urmași ai deținuților închiși la Râmnicu Sărat: Nicoleta Eremia — 50.000 euro, Elena Iacob — 100.000 euro și Anca Cernea — 150.000 euro.
Alexandru Vișinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a fost trimis în judecată pe 18 iunie 2014, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind acuzat de săvârșirea de infracțiuni contra umanității, în legătură cu abuzurile exercitate asupra deținuților politici.

Procurorii susțin că, în perioada 1956 — 1963, Alexandru Vișinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a săvârșit acțiuni și inacțiuni sistematice, care au avut ca rezultat persecutarea colectivității reprezentate de deținuții politici încarcerați, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic.

Astfel, deținuții erau supuși unor condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente și fără să li se acorde îngrijiri sau asistență medicală adecvate.

Totodată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaților prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreționar și abuziv, condițiile de detenție inumane, relele tratamente, bătaia și alte violențe, ignorarea adreselor și sesizărilor formulate de deținuți erau tot atâtea acțiuni menite a duce la exterminarea fizică a persoanelor încarcerate.

Principalele categorii de deținuți aflate în penitenciar, așa cum reiese dintr-o notă a lui Vișinescu adresată Consiliului Securității Statului din anul 1967, erau: foști conducători în guvernele burghezo-moșierești și în conducerile PNȚ și PNL; foști conducători ai diverselor organizații "subversive"; foste cadre de conducere după 23 august 1944; foste cadre MAI după 23 august 1944; foști conducători ai diverselor secte religioase; alte cazuri mai izolate.

"Condițiile de viață din Penitenciarul Râmnicu Sărat, așa cum reies din documente și au fost descrise și de foștii deținuți, au creat premisele apariției unor afecțiuni deosebit de grave, soldate în câteva cazuri cu decesul, probând natura abuzivă și tratamentul neglijent aplicat de comandantul închisorii, lt. col. (r) Vișinescu Alexandru. Regimul impus nu asigura sub nicio formă condițiile minime de supraviețuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentințele se întindeau pe o perioadă care depășea 10 ani. Decesul deținuților survenea, astfel, în urma unui proces lent, dar eficace, prin care aceștia erau torturați fizic și psihic", susțin procurorii.

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 ALERTĂ Rareș Bogdan, mesaj în miez de noapte! „Dăncilă să se pregătească pentru un dialog cu procurorii, din c…

2 HARTĂ INTERACTIVĂ Rezultate alegeri prezidențiale 2019 - Turul 1. Vezi cât a obținut fiecare candidat și în ce…

3 Mesajul lui Sebastian Lăzăroiu pentru cei care cer dezbatere cu Dăncilă: Rușine!

4 Pentru cunoscători / Tentativa lui Macron și a serviciilor secrete franceze de a face jocuri murdare în România …

5 Gata, „revoluția anti-clica PSD” a lui Orban s-a terminat! Reforma administrației, promisă „rapid”, se amână „…

recomandări

Te ia DNA: Puescu Daniel/Deputat Ion Cupa

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Ce se întâmplă când pui un GoPro pe placa de surfing