Judeţul Bihor, primul pe ţară la sumele atrase prin AFIR în PNDR 2014-2020

Judeţul Bihor, primul pe ţară la sumele atrase prin AFIR în PNDR 2014-2020

Judeţul Bihor a primit, prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), în perioada 2014- 2020, peste 303 milioane de euro pentru cele 4.000 de contracte semnate, plasând judeţul pe locul întâi în ţară, a informat, luni, directorul OJFIR Bihor, Cristian Buzlea.

"Exerciţiul Financiar 2014-2020, care include şi Programul Naţional de Dezvoltare Rurală ( PNDR) 2014- 2020, se apropie de final, la această dată mai sunt puţine proiecte de contractat, astfel încât suntem în măsură să facem o analiză care să reflecte stadiul implementării programului atât la nivel naţional, cât şi judeţean," a declarat luni, într-un comunicat de presă, Cristian Buzlea.

Potrivit acestuia, în judeţul Bihor au fost semnate un număr de 4.000 de contracte care însumează o valoare totală contractată de 303.213.137 euro.

Judeţul de pe locul secund întruneşte un număr de 1.783 de contracte în valoare de 251.435.410 euro, următorul - 3.722 contracte în valoare 237.521.513 euro, locul patru - 2.204 contracte în valoare de 234.287.288 euro, iar cel de pe poziţia cinci - 2.434 contracte în valoare de 232.332.991 euro.

O sumă importantă de resurse financiare nerambursabile s-au îndreptat către UAT-urile din mediul rural al judeţului Bihor, fiind semnate un număr de 104 contracte în valoare de 65.000.000 euro prin cele două măsuri specifice: submăsura 7.2 - Investiţii in crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică şi sm 7.6 - Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural.

Sectorul agricol privind înfiinţarea sau modernizarea fermelor agricole, atât a celor din sectorul vegetal, cât şi din cel zootehnic, a fost îmbunătăţit prin semnarea a 98 de contracte în valoare totală de 76 milioane de euro.

Depozitarea, procesarea, marketing-ul şi comercializarea produselor agricole au beneficiat, prin cele 52 de contracte semnate, de peste 42.000.000 euro.

Sectorul pomicol al judeţului Bihor a fost îmbogăţit prin cele 38 de contracte semnate cu livezi pomicole în valoare de 21.000.000 euro.

835 de tineri fermieri ai judeţului au reuşit să fie instalaţi ca Tineri fermieri activi, valoarea totală a sprijinului ajungând la 35.760.000 euro.

Alte 1.517 ferme mici de familie au beneficiat de contracte în valoare de 22.736.000 euro.

Sectorul activităţilor non-agricole din zona rurală a beneficiat prin cele două submăsuri specifice de un număr de 67 contracte de 16.700.000 euro. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 Lucruri pe care nimeni nu le spune la televizor și nu numai...