Jumătate dintre rușii mobilizaţi în regiunea Habarovsk, trimişi acasă, iar şeful comisariatului, demis

Jumătate dintre rușii mobilizaţi în regiunea Habarovsk, trimişi acasă, iar şeful comisariatului, demis

Şeful comisariatului militar din regiunea Habarovsk, Iuri Laiko, a fost demis din funcţie după ce jumătate din bărbaţii mobilizaţi au fost trimişi acasă, întrucât nu îndeplineau criteriile de recrutare, a anunţat luni Mihail Degtiarev, guvernatorul acestei regiuni din Extremul Orient rus, informează Agerpres.

Bărbați ruși, mobilizați de Putin pentru frontul din Ucraina Foto Profimedia (Arhivă)

Mobilizarea decretată de preşedintele rus Vladimir Putin la 21 septembrie, prima în Rusia după cel de-a Doilea Război Mondial, a provocat o nemulţumire pe scară largă printre oficiali şi cetăţeni cu privire la modul în care a fost gestionată recrutarea, existând plângeri împotriva unor ofiţeri de la comisariate care au trimis ordin de înrolare unor bărbaţi în mod clar neeligibili.

"În decurs de zece zile, mai multe mii de compatrioţi de-ai noştri au primit ordine de chemare şi s-au prezentat la birourile de înregistrare şi de înrolare", a declarat Degtiarev într-o postare video pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

"Jumătate dintre ei au fost trimişi acasă, întrucât nu îndeplineau criteriile de selectare pentru a intra în serviciul militar", a explicat guvernatorul, care a adăugat că înlăturarea din funcţie a şefului comisariatului militar din Habarovsk nu va afecta în niciun fel mobilizarea decretată de Vladimir Putin.

Presa din Habarovsk a relatat despre înrolarea unui bărbat care îşi creştea singur fiica cu dizabilităţi, ceea ce a provocat un val de nemulţumire, precum şi cazul unui tânăr cu schizofrenie, potrivit Interfax.

Mobilizarea haotică a bărbaţilor pentru a fi trimişi să lupte în Ucraina a împins mii de bărbaţi apţi de luptă să fugă din ţară pentru a evita o recrutare care a fost anunţată ca fiind destinată pentru cei cu experienţă militară şi cu anumite competenţe, dar care de multe ori a părut să nu ţină cont de dosarul personal, de starea de sănătate, de statutul de student şi chiar de vârstă, notează Reuters.

Aproximativ 2.000 de persoane au fost arestate în timpul protestelor împotriva războiului în peste 30 de oraşe, iar unora dintre cei reţinuţi li s-au înmânat ordinele de chemare chiar în secţia de poliţie unde au fost duşi, ceea ce Kremlinul a declarat că este perfect legal, aminteşte sursa citată.

Rusia a declanşat la 24 februarie o invazie în Ucraina, numind-o 'operaţiune militară specială', în ceea ce este prima agresiune de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”