Kaczynski cere Germaniei despăgubiri pentru pagubele din al Doilea Război Mondial

Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului aflat la guvernare în Polonia, a cerut din nou, vineri, ca Germania să plătească despăgubiri pentru al Doilea Război Mondial, transmite Reuters.

”Aceasta este o chestiune polonezo-germană, adică Germania a invadat Polonia, ucigând milioane de oameni, distrugând bunuri materiale, noi trebuie să primim o compensație pentru asta, a declarat Kaczynski într-un interviu pentru postul public de radio.

El a spus și că relațiile țării sale cu Statele Unite au avut de suferit după ce a fost adoptată legea ce prevede pedepse cu închisoare pentru cei care sugerează că națiunea poloneză a fost complice la crimele naziste împotriva evreilor. Săptămâna aceasta, legislația a fost modificată, într-o formă mai moderată, după luni de negociere cu Israelul.


populare
astăzi

1 Greșeala care îi lasă fără bani pe noii pensionari: termenul strict din lege / Cu cât timp înainte se poate depune dosarul de pensionare și cât durează …

2 VIDEO Excepționalul text scris de Adrian Papahagi despre ce se întâmplă în Franța...

3 Kim Jong-un ar fi în comă la un spital din China. Cine ar putea prelua puterea

4 Amănunte care dau fiori / Arestarea fostului șef al spionajului german provoacă panică în CIA și MI6

5 Anchetă blocată după tragedia de la Jilț Sud: legăturile cu soțul unei judecătoare