Kaja Kallas acuză SUA că forțează Ucraina să capituleze în fața lui Putin

Kaja Kallas

Kaja Kallas, șefa diplomației europene Foto: Profimedia

Aflată marți în fața eurodeputaților reuniți la Strasbourg, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe, Kaja Kallas, a tras un semnal de alarmă privind direcția în care se îndreaptă discuțiile de pace. Declarațiile sale vin într-un moment decisiv, în aceeași zi în care reprezentanți de rang înalt din partea Comisiei Europene, NATO, dar și din Germania, Franța, Regatul Unit și Polonia au zburat în Norvegia, la Oslo, pentru a lua parte la cea mai recentă rundă de negocieri.

Potrivit relatărilor Euronews , șefa diplomației de la Bruxelles consideră că implicarea directă a Europei în aceste tratative este vitală pentru a contrabalansa atitudinea Casei Albe, care s-a apropiat tot mai mult de viziunea Moscovei.

„Negociatorii americani încearcă să împingă Ucraina la capitulare de aproape doi ani”, a afirmat Kallas în plenul Parlamentului European, subliniind imediat rolul decisiv al blocului comunitar: „Motivul pentru care Ucraina nu s-a predat în condițiile lui Putin este pentru că Europa a sprijinit Ucraina.”

Această ruptură dintre Washington și capitalele europene s-a adâncit considerabil după ce președintele american Donald Trump a parafat o înțelegere cu Vladimir Putin privind livrările de motorină și a decis relaxarea sancțiunilor împotriva Rusiei până în aprilie 2027, fără a cere absolut nicio concesie în schimb de la Kremlin. De altfel, Kaja Kallas, una dintre cele mai vocale critice ale reorientării lui Trump către Moscova, catalogase săptămâna trecută, tot pentru Euronews, acest acord drept un veritabil cadou oferit liderului de la Kremlin.

Mai mult, liderul de la Casa Albă a solicitat organizarea de noi alegeri în Ucraina – un demers interzis pe timp de război – și a reclamat faptul că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a dovedit a fi „mai dificil de gestionat” decât Putin. În replică, Zelenski a mărturisit că se simte trădat de președintele american și a punctat, într-un interviu acordat recent pentru Bloomberg: „Cred că s-au luat măsuri pentru a convinge Ucraina să capituleze”.

În ciuda acestor fricțiuni evidente, oficialii de la Bruxelles susțin în continuare că parteneriatul cu Statele Unite trebuie menținut pentru a putea influența arhitectura procesului de pace și pentru a proteja interesele Kievului. Cu toate acestea, în timpul dezbaterilor de la Strasbourg, mai mulți membri ai Parlamentului European au reproșat că Uniunea nu deține o strategie proprie pentru pace.

„Nu este adevărat”, a replicat ferm Kaja Kallas, făcând trimitere la un document oficial înaintat deja statelor membre ale UE, care conține lista condițiilor pe care Moscova ar trebui să le îndeplinească în eventualitatea unui acord final.

„Dacă Rusia își prezintă cerințele și solicitările maximaliste, ar trebui să punem pe masă cerințele noastre maxime pentru a echilibra aceste negocieri și, de asemenea, pentru a transmite un mesaj clar Rusiei că pentru toate lucrurile care o interesează – ridicarea sancțiunilor – Europa trebuie să fie la masa respectivă, deoarece acestea sunt decizii europene. Nu renunțăm la aceste lucruri gratuit pentru că nu este vorba doar de pacea care ar putea exista, ci și de faptul că această pace este durabilă și dreaptă” - Kaja Kallas.

În discursul său, oficialul european a condamnat ferm și acțiunile militare ale Kremlinului, acuzând Rusia că subminează securitatea din regiunea Mării Negre. Kallas a arătat că Moscova își folosește blocada armată și transformă livrările de alimente în adevărate arme, încercând astfel să provoace o criză alimentară la nivel global. Aceste avertismente vin în contextul în care atât România, cât și Bulgaria au raportat recent incidente cu drone rusești prăbușite sau interceptate în apropierea apelor lor teritoriale.

Totodată, Kallas a taxat refuzul Rusiei de a accepta un armistițiu în sectorul energetic, dar și intensificarea bombardamentelor asupra infrastructurii ucrainene chiar înainte de venirea iernii.

„Ucraina își dorește pacea mai mult decât oricine, pentru că este bombardată deja de patru ani, iar al cincilea an este deja în desfășurare”, a reamintit Înaltul Reprezentant, încheind cu o delimitare categorică a responsabilităților în acest conflict: „Și Europa vrea pace. Nu este corect să spunem că nu vrem pace. Singura care nu vrea pace este Rusia. Să fim foarte limpezi în această privință.”

Explorează subiectele:

Kaja Kallas război Ucraina Donald Trump


Citește și:

populare
astăzi

1 Greșeala care îi lasă fără bani pe noii pensionari: termenul strict din lege / Cu cât timp înainte se poate depune dosarul de pensionare și cât durează …

2 VIDEO Excepționalul text scris de Adrian Papahagi despre ce se întâmplă în Franța...

3 Kim Jong-un ar fi în comă la un spital din China. Cine ar putea prelua puterea

4 Deblocare totală pe autostrada Sibiu-Pitești, dar șoferii mai au de așteptat

5 Anchetă blocată după tragedia de la Jilț Sud: legăturile cu soțul unei judecătoare