Kelemen Hunor declară că „nu este momentul” pentru creșterea salariului minim în 2026

Kelemen Hunor, liderul UDMR, a declarat că s-a ajuns la concluzia că nu este momentul pentru creșterea salariului minim, după ce coaliția a discutat despre acest subiect, săptămâna trecută.

FOTO: Arhivă

FOTO: Arhivă

„Săptămâna trecută am discutat despre această chestiune și cu toții am fost de acord că nu vom crește salariul minim începând de anul viitor

Asta a fost discuția săptămâna trecută. Ei au spus că ar trebui (PSD – n.r.), dar toată lumea înțelege că în acest moment pierzi mai mult pe partea economică decât câștigi pe partea bugetară. Dar sigur, dacă cineva dorește o reluare a discuțiilor, se poate.

Dar noi săptămâna trecută am ajuns la această concluzie propusă de premier: să rămânem cu salariul minim și în 2026, așa cum am avut în 2025. Și sigur, în ceea ce ne privește, noi susținem această variantă, fiindcă nu este momentul”, a declarat Kelemen Hunor, la Antena 3 CNN.

Întrebarea privind creșterea salariului minim vine după ce purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a precizat că premierul Ilie Bolojan i-a transmis că, „în principiu”, salariul minim nu va crește anul viitor , însă o decizie finală nu a fost încă luată.

„Subiectul este în analiza premierului. În momentul în care l-am întrebat, mi-a răspuns: în principiu – subliniez, în principiu – salariul minim nu va crește. Dar subiectul este, în acest moment, în analiza premierului”, a declarat Dogioiu, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

Întrebată despre discuțiile din Coaliție, în condițiile în care PSD s-a pronunțat public pentru majorare, purtătoarea de cuvânt a răspuns: „Nu știu. Ce se întâmplă în Coaliție, se întâmplă în Coaliție”.

Declarația Ioanei Dogioiu a fost urmată de o reacție dură din partea fostului ministru al Finanțelor Adrian Câciu , din partea PSD. Acesta a afirmat că salariul minim trebuie să crească potrivit legislației europene și jaloanelor asumate prin PNRR.

„Salariul minim va crește de la 1 ianuarie 2026. Că vrea sau nu vrea doamna Dogioiu chiar nu contează în actul decizional. Salariul minim este jalon PNRR.

Avem Directiva Europeană, avem Legea 283/2024, avem jalonul 392 îndeplinit. Doamna Dogioiu ne anunță că PNRR nu se mai aplică?”, a scris Câciu pe rețelele sociale.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / „Fidesz are motive serioase de îngrijorare”

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană