
Kelemen Hunor: „Ilie Bolojan este un killer”. La ce se referă liderul UDMR
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că are încredere în premierul Ilie Bolojan, pe care l-a descris drept „un killer” (asasin) – metaforă prin care a vrut să evidențieze determinarea și duritatea cu care acesta va lupta cu birocrația și sistemul de privilegii din aparatul bugetar.
„Am încredere în Ilie Bolojan că este un, și înțelegeți-mă bine, un killer. Deci dacă el crede că ceva trebuie rezolvat și se poate rezolva într-un anumit mod, va rezolva. Și aici sunt convins că va fi extrem de eficient și nu va ține cont de tensiunile politice”, a spus liderul UDMR într-un interviu pentru informat.ro.
Întrebat dacă premierul va reuși să desființeze sistemul de pile și relații din instituțiile publice, Kelemen a răspuns scurt: „Ar trebui.”
Kelemen: „Un premier trebuie să aibă viziune și empatie”
În ziua învestirii noului Guvern, Kelemen Hunor a susținut că România are nevoie de un lider cu viziune, capabil să ghideze societatea într-o perioadă de criză economică și socială profundă.
„Un adevărat om de stat, într-o astfel de situaţie în care ne aflăm noi, trebuie să fie un reper şi un punct de sprijin pentru cei slabi şi nevoiaşi şi trebuie să fie ferm, hotărât, chiar încăpăţânat, când instituţiile crescute peste măsură vor încerca schimbarea traseului stabilit.”
Liderul UDMR a comentat și percepția publică potrivit căreia Guvernul Bolojan ar fi unul „de sacrificiu”. Kelemen crede că acest lucru se va adeveri doar dacă Executivul va eșua în a recâștiga încrederea cetățenilor.
„Tot am auzit că acest guvern este unul de sacrificiu. Da şi nu. Va fi unul de sacrificiu dacă nu poate creiona o viziune şi nu va recâştiga încrederea oamenilor. Acest guvern nu va fi unul de sacrificiu dacă va arăta oamenilor că instituţiile statului lucrează pentru ei. Acest guvern nu va fi unul de sacrificiu dacă va ajuta pe cei corecţi şi drepţi să-şi construiască predictibil ziua de mâine şi îi va pedepsi pe cei care permanent fentează legea, speculează slăbiciunea umană şi impotenţa şi complicitatea instituţională. Noi dorim ca acest guvern să nu fie unul de sacrificiu.”
Declarațiile lui Kelemen Hunor vin în contextul în care premierul Ilie Bolojan a anunțat reforme administrative dure, inclusiv reduceri de personal în sectorul public și tăieri de cheltuieli, într-o tentativă de echilibrare a bugetului și eficientizare a aparatului de stat.
Sursa: adevarul.ro