Kenya a legalizat poligamia

În mod tradiţional, primele soţii trebuiau consultate de bărbaţi şi să-şi dea acordul pentru venirea în casă a unei noi soţii, însă legea semnbată de Kenyatta nu mai impune această condiţie, relatează BBC.

Luna trecută, când legislativul a aprobat proiectul de lege, membrii femei ai parlamentului au părăsit sala în semn de protest. Parlamentarele au spus că decizia bărbaţilor de a-şi lua noi soţii afectează întreaga familie şi influenţează şi situaţia financiară a primelor soţii.

Proiectul de lege a fost contestat şi de liderii creştini din ţară, care au cerut preşedintelui să nu legalizeze propunerea, argumentând că poligamia subminează principiile creştine ale familiei şi ale căsătoriei. Legea poligamiei este „degradantă pentru femei, din moment ce nu respectă principiul egalităţii între soţi în cadrul instituţiei căsătoriei”, a declarat arhiepiscopul Timothy Ndambuki, citat de BBC.

Noua lege prevede ca soţii să beneficieze de drepturi egale asupra proprietăţii şi moştenirii, anterior fiind nbecesar ca femeile să demonstreze că au contribuit la bunăstarea familiei pentru a ridica pretenţii asupra moştenirilor.

Cu toate acestea, legea poligamiei ar putea produce confuzie şi haos în familiile care trec prin partaj, menţionează corespondentul BBC în Kenya, Frenny Jowi.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul