Kremlinul nu ştia, cu două ore înainte de anexare, în ce frontiere anexează Herson și Zaporojie

Kremlinul a anunţat vineri că este necesar să ”clarifice” dacă Rusia anexează în întregime regiunile Herson şi Zaporojie sau doar părţile pe care le ocupă ale acestor teritorii ucrainene, relatează AFP, citată de News.ro .

”În ceea ce priveşte (frontierele) regiunilor Herson şi Zaporojie, trebuie să clarific”, declara vineri un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, cu două ore înaintea ceremoniei prin care Vladimir Putin oficializează anexarea a patru regiuni ucrainene.

Celelalte două regiuni – Doneţk şi Lugansk – sunt anexate în totalitate.

Moscova a recunocut suveranitatea acestor regiuni separatiste proruse la sfârşitul lui februarie, chiar înainte de invazia Ucrainei.

Potrivit grupului de american de reflecţie Institute for the Study of War (ISW), Moscova controlează 72% din suprafaţa regiunii Zaporojie şi aproximativ 88% din cea a Hersonului, iar capitala cu acelaşi nume a regiunii se află sub ocupaţie rusă.

Kremlinul consideră orice atac ucrainean împotriva teritoriilor anexate ”drept un atac de agresiune al Rusiei”.

Potrivit site-ului rus de ştiri gazeta.ru, Dmitri Peskov a avertizat vineri Ucraina împotiva oricărei tentative de a ataca teritoriile anexate.

”Moscova va considera orice posibil atac ucrainean împotriva teritoriilor care vor fi anexate de Federaia rusă drept un act de agresiune împotriva Rusiei”, a ameninţat el.

Doctrina nucleară riusă prevede folosirea armei supreme în cazul unei ”agresiuni împotriva Rusiei cu armament convenţional de natură să pună în discuţie problema existenţei însăşi a statului”.


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

3 „O să vezi dezertări și refuzuri în masă în România” / Dezbatere aprinsă despre armata obligatorie

4 „Ale noastre par concepute pentru imprimat pe tricouri” / Daniel Funeriu a comparat manuale de ştiinţe din România, Franţa şi Germania

5 Serviciile de informații americane, îngrijorate de arsenalul subteran de rachete al Iranului