La cât au crescut șansele de calificare a FCSB în optimile Europa League, după ce românii erau considerați victime aproape sigure

La cât au crescut șansele de calificare a FCSB în optimile Europa League, după ce românii erau considerați victime aproape sigure

FCSB a întors de la 0-1 la pauză și a învins-o pe PAOK cu 2-1, profitând de cartonașul roșu prostesc încasat de Tayson în finalul primei reprize. Campioana României a dat peste cap pronosticurile și a devenit favorită la calificarea în optimile Europa League.

Radunovic și Dawa au dat lovitura la Salonic. Foto Facebook FCSB

Radunovic și Dawa au dat lovitura la Salonic. Foto Facebook FCSB

Chiar dacă a încheiat grupa în prima jumătate, în timp ce grecii lui Răzvan Lucescu s-au clasat mult mai jos, FCSB era considerată outsideră în această întâlnire. Înaintea partidei cu campioana Greciei, românii erau cotați de statisticieni cu a patra cea mai mică șansă de calificare, roș-albaștrii au întors previziunile joi seară.

10.000 de variante calculate de computer

De la 39%, cât a rezultat din cele 10.000 de variante posibile calculate de supercomputerul Opta, echipa lui Elias Charalambous a sărit acum la 74%, un salt de 35 de procente, al doilea cel mai mare dintre toate formațiile ajunse în faza play-off-ului. Doar AZ Alkmaar a înregistrat un plus mai important (+54%), după succesul cu 4-1, contra lui Galatasaray, trupa olandeză ajungând la 92 la sută șanse de calificare.

Înaintea primei manșe a duelului cu PAOK Salonic, doar trei echipe erau văzute cu șanse mai mici decât FCSB: Alkmaar (38%), Ferencvaros (34%) și Midtjylland (33%), în timp ce FC Porto avea același pronostic cu românii: 39%.

Rezultatele din playoff-ul Europa League, prima manșă

FC Midtjylland - Real Sociedad 1-2

Fenerbahce - Anderlecht 3-0

Ferencvaros - Viktoria Plzen 1-0

Union St Gilloise - Ajax Amsterdam 0-2

AZ Alkmaar - Galatasaray 4-1

FC Porto - AS Roma 1-1

Twente Enschede - Bodo/Glimt 2-1

PAOK Salonic - FCSB 1-2

Meciurile din manșa secundă vor avea loc pe 20 februarie.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 AUDIO „La un moment dat, au lansat ceva, nu știu cum să descriu..., era ca o undă sonoră foarte intensă. Dintr-o dată, am simțit că îmi explodează cap…

2 CNSAS acuză un fost ofițer de Securitate, devenit după 1989 spion SIE și om de afaceri cu credite preferențiale de la Bancorex că a făcut Poliție Poli…

3 De citit...

4 „Profeția” cu care Patapievici șoca în 2018: „România trebuie să se înarmeze puternic și inteligent ca Israelul”

5 Ungaria, provincia din Europa a Chinei? / Date care dau fiori...