Lanţul de fast-food-uri care a înlocuit McDonald’s în Rusia anunţă că nu mai are cartofi prăjiţi: „E criză”

„Acest lucru e provocat de faptul că 2021 în Rusia a fost un an slab pentru soiurile de cartofi, care sunt utilizate pentru producţia de cartofi prăjiţi în întreprinderile reţelei. În ultimii opt ani, compania s-a concentrat pe furnizorii ruşi şi a achiziţionat produse de la aceştia. În plus, a devenit imposibil să se importe de pe pieţele care ar putea deveni furnizori temporari de cartofi pentru întreprinderile din Rusia”, au spus reprezentanţii Vkusno i Tochka, scrie Libertatea.

Lanţul de fast-food a spus că mâncărurile cu cartofi vor apărea din nou în meniu în toamnă, când va fi strânsă noua recoltă. În plus, se precizează că şi alte restaurante se vor confrunta cu o penurie de cartofi.

Ministerul rus al Agriculturii a anunţat că piaţa rusă este aprovizionată cu destui cartofi. postarea pe Telegram a ministerului despre acest lucru se intitulează „Cartofii sunt acolo – şi asta este tot”. Postul RTVI a scris că adevăratul motiv al penuriei de cartofi a fost întreruperea aprovizionării cu material săditor din Belgia şi Polonia.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

3 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

4 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

5 Amănunte care dau de gândit / Averea spectaculoasă în cash a vedetei Nordis Laura Vicol, ignorată ani la rând de ANI și Fisc