Lavrov: Există multe ţări care nu vor să primească ordine de la ''Unchiul Sam''

Lavrov: Există multe ţări care nu vor să primească ordine de la ''Unchiul Sam''

Există multe ţări care nu vor să primească ordine de la ''Unchiul Sam'', a declarat vineri ministrul de externe rus Serghei Lavrov într-un interviu acordat postului RT, unul dintre principalele canale de propagandă ale Kremlinului.

Lavrov a acuzat SUA că doreşte ca lumea să arate ca un "saloon" (cârciumă americană din filmele western - n.r.) unde americanii să fie cei care iau toate deciziile, potrivit Reuters.

Moscova şi-a pierdut toate iluziile că s-ar putea baza pe Occident şi nu va accepta niciodată o versiune a lunii dominată de SUA care vrea să acţioneze ca un şerif global, a insistat el, adăugând că nu Rusia a închis uşa Occidentului, ci invers.

"Ne putem încrede doar în noi înşine şi în aliaţii care vor continua să rămână de partea noastră", a adăugat el.

Lavrov a susţinut totodată că Rusia este un jucător mărunt în războiul informaţional global, dominat de SUA, Regatul Unit şi de europeni. "Nu există mass-media occidentale independente", a acuzat el.

Şeful diplomaţiei ruse a reiterat că transporturile cu arme care ajung în Ucraina în aceste zile vor fi considerate obiective "legitime" pentru un atac, potrivit EFE.

"Am lăsat să se înţeleagă foarte clar că toate transporturile care ajung în Ucraina şi care, în opinia noastră, transportă armament, vor fi obiective legitime" (de atac), a insistat Lavrov, care a subliniat că "operaţiunea militară specială rusă" în Ucraina - formula prin care Moscova numeşte invazia pe care a declanşat-o în ţara vecină - caută tocmai "să elimine orice ameninţare" la adresa Rusiei din partea Kievului.

Scopul misiunii ruse este şi acela de "a proteja populaţia civilă" din Donbas (provincie situată în estul separatist şi prorus al Ucrainei - n.r.), care "a suferit atacuri timp de opt ani", a mai spus Lavrov.

Ministrul rus şi-a exprimat opinia că, mai devreme sau mai târziu, situaţia "anormală" dintre Rusia şi Ucraina se va încheia, dar a apreciat că Occidentul va împiedica o normalizare rapidă a legăturilor dintre cele două ţări.

"Au încercat să transforme Ucraina într-o anti-Rusia, folosind diverse instrumente", a adăugat el, fără a detalia.

Lavrov a comentat şi valul de sancţiuni la adresa Rusiei şi a spus că este posibil ca acestea să se înmulţească. El s-a arătat totodată convins că restricţiile au făcut întotdeauna Rusia "mai puternică". Ne vom adapta economia la sancţiuni, vom supravieţui sancţiunilor şi vom deveni mai puternici, a susţinut el.

Şeful diplomaţiei ruse a negat totodată informaţiile difuzate recent de tabloidul german Bild, conform cărora avionul care îl ducea pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov într-o vizită la Beijing s-ar fi întors din drum. Potrivit Bild, Lavrov ar fi plecat în noaptea de miercuri spre joi spre Beijing, dar preşedintele rus Vladimir Putin i-ar fi cerut să se întoarcă. Astfel, avionul care îl transporta pe Lavrov, care parcursese deja 2.800 de km din cei 6.000 până la Beijing, s-a întors din drum când se afla deasupra Novosibirsk (Siberia) şi a aterizat la Vnukovo, aeroport din Moscova. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…