Lazăr: Îmi rezerv dreptul de a acţiona conform procedurilor legale în vigoare

Procurorul general, Augustin Lazăr, a declarat joi că afirmaţia ministrului Justiţiei privind descoperirea unei fraude în dosarul său de candidatură pentru această funcţie s-a dovedit "o manipulare a opiniei publice" şi a anunţat că îşi rezervă dreptul de a acţiona conform procedurilor legale în vigoare.

"Afirmaţia privind pretinsa descoperire a unei fraude, după doi ani şi jumătate, în procesul de numire a procurorului general s-a dovedit total lipsită de suport probator şi, mai mult decât atât, s-a dovedit a fi o manipulare a opiniei publice, o manipulare şi ţinere în suspans nejustificată faţă de o afirmaţie care a fost făcută în mod interesat, pentru a servi unei proceduri de revocare viciată vizibil. Aş dori să vă spun că, la o simplă lecturare a hotărârii Consiliul Superior al Magistraturii din 21 aprilie 2016, vom putea să vedem că Secţia de procurori a verificat cu meticulozitate fiecare dintre condiţiile legale care erau impuse pentru candidaţi, respectiv vechime minimă de 10 ani, lipsa sancţiunilor în ultimii 3 ani - şi vă rog să observaţi că numai pentru lipsa sancţiunilor se cere termenul de trei ani - şi în continuare era necesară condiţia unui calificativ foarte bun la ultima evaluare. Prin urmare, Consiliul Superior al Magistraturii, care este garantul independenţei justiţiei, a constatat că erau întrunite toate condiţiile legale pentru candidaţi. Restul este politică, iar eu îmi rezerv dreptul de a acţiona conform procedurilor legale în vigoare", a declarat Augustin Lazăr la intrarea în sediul CSM. AGERPRES/(A - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin; editor online: Magdalena Tănăsescu)


populare
astăzi

1 Magyar critică decizia României de a opri Cernavodă: „Noi nu i-am ascultat”

2 Record la Loto 6 / 49: Peste 10 milioane de euro câștigate cu un bilet de 8,50 lei din Oradea

3 „Acțiunile lor chiar ne-au redus din debit. Dar au fost 100% legale” / Austria, Ungaria și Slovacia au făcut ca scăderea Dunării să se resimtă mai pute…

4 Uite o informație interesantă! / Rută strategică secretă a Rusiei și Iranului

5 Dănuț Epure, fost rector Ovidius, reținut sub acuzația de proxenetism