Lecție de bun-simț la volan: cum poți scăpa de amendă la un control rutier, chiar dacă ai greșit
Politețea în timpul unui control rutier poate face diferența între un avertisment și o amendă consistentă este mesajul transmis pe un grup de Facebook dedicat în special poliţiştilor şi ilustrat cu un material video cu un şofer „model”.
Un material video distribuit pe un grup de Facebook care promovează umorul și conține mai ales conținut legat de activitatea polițiștilor, este prezentat drept un exemplu de comportament adecvat în momentul unui control în trafic.
Imaginile surprind un șofer oprit pentru depășirea vitezei legale care se comportă calm și responsabil: își recunoaște imediat greșeala, cooperează pe tot parcursul interacțiunii și așteaptă răbdător întocmirea procesului-verbal, fără discuții comentarii sau atitudini sfidătoare, ba chiar are o remarcă glumeață.
La final, conducătorul auto chiar îi mulțumește polițistului, care decide să aplice sancțiunea minimă prevăzută în astfel de situații, respectiv 4 puncte de penalizare și un avertisment, nu amendă.
Materialul este însoțit de un mesaj care subliniază importanța atitudinii în relația cu agenții rutieri, evidențiind faptul că un comportament politicos și cooperant te poate uneori salva de la o amendă mare.
„Știți că mereu am discutat despre problema atitudinii când ești oprit de către polițiști. În timp ce aceia care au un limbaj și un comportament decent, aproape mereu pleacă cu un avertisment în măsura în care norma rutieră incălcată nu este una gravă, cei cu o atitudine sfidătoare aproape mereu pleacă cu o sancțiune consistentă. «Tu știi cine e tata, vrei să dau un telefon, vrei să te dezbrac de hainele alea etc.» nu ajută niciodată. Știu, veți spune că există polițiști care sunt aroganți etc., probabil că sunt. Problema este că tu, ca și conducător auto, poți să reclami atitudinea sa superiorilor lui, polițistul nu te poate reclama nimănui pentru lipsa bunului simț. Nu ajută pe nimeni, cu nimic, comentariile inutile. Nu se schimbă nimic. Ai siguranța că nu ai greșit, menționezi asta pentru a fi consemnat în procesul verbal și te adresezi instantei de judecată. Ați observat cât a durat această interacțiune? 5 minute! Imaginati-vă acum cât ar fi durat dacă discuția pornea de la un altfel de comportament și cum s-ar fi terminat”, se arată în mesajul care însoțește postarea.
Sursa: adevarul.ro
