Lege promulgată/Procesul verbal care demonstrează plata amenzilor contravenţionale nu mai trebuie trimis la Poliţie

Lege promulgată/Procesul verbal care demonstrează plata amenzilor contravenţionale nu mai trebuie trimis la Poliţie

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, modificarea şi completarea Legii nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, care prevede, între altele, ca procesul verbal privind plata acestora să nu mai fie trimis la Poliţie.

"Elementele minime obligatorii de structură şi de format ale procesului-verbal de contravenţie prevăzut la alin. (1) se stabilesc prin normele de aplicare ale prezentei legi", prevede actul normativ promulgat.

Legea stipulează şi că "prin derogare de la dispoziţiile art. 20 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, pe perioada aplicării sistemului pilot, dacă agentul constatator constată în acelaşi timp mai multe contravenţii săvârşite de aceeaşi persoană, pentru amenzile prevăzute la alin. (1) se încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii distinct de celelalte, având seria de evidenţă unică prevăzută la art. 2 lit. B)".

La dezbaterile din Camera Deputaţilor, for decizional în cazul acestei legi, deputatul UDMR Benedek Zacharie, iniţiator, a precizat că cetăţeanul nu va mai trebui să trimită procesul verbal la Poliţie pentru a demonstra că şi-a plătit amenda.

"Cetăţeanul nu va mai trebui să trimită procesul verbal la Poliţie, să demonstreze că şi-a plătit amenda, fiind un cont unic şi primăriile nu o să mai fie grevate de plata amenzilor. Deci am ajutat şi cetăţeanul şi am ajutat şi primăriile", a declarat deputatul UDMR, pe 3 noiembrie, în plenul Camerei Deputaţilor. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Era unul dintre foarte puținii oameni pentru care aș fi pus capul jos” / Radu Paraschivescu, despre prietenia pierdută cu Lia Savonea

2 Președintele Expert Forum, despre referendumul propus de Nicușor Dan pentru magistrați: „Catastrofală idee”

3 „Asta e tot ce vreau eu”. Reacția virală a unei mame filipineze din România a emoționat internetul

4 De citit... / Frații „suedezi” Micula atacă România prin intermediul unui mare site conservator și pro-trumpist

5 Care a fost cel mai dorit loc de muncă în România în 2025. Top 3 cele mai căutate joburi și ce salarii oferă