„Cetatea eternă“ a fost întemeiată, conform legendei, în anul 753 î.Hr., de Romulus și fratele său geamăn Remus.

Statuia care-i înfățișează pe cei doi frație: Romulus și Remus Arhivă

Personajul legendar pe nume Romulus, pe seama căruia se pune întemeierea cetății, este găsit în scrierile lui Plutarh sau Vergilius. Conform Historia , mitul se cristalizează în primul secol p.Hr., în cadrul cercului de literați al lui Augustus.

Originea ilustră din neamul lui Aeneas apare ca o dorință de a menține legătura cu o mare cultură, dar și de a se erija în răzbunători ai troienilor, dominându-i politic pe grecii care le erau superiori ca civilizație.

Legenda arhicunoscută este susținută parțial și de sursele arheologice, care atestă pe colina Palatinului o prezență umană în secolul al VIII-lea. Latium reprezintă o regiune specială, pentru că se află la confluența dintre două civilizații importante: cea etruscă și cea greacă, ultima având un aport deosebit la definirea aristocrației locale, care achiziționează produse materiale din această zonă.

Fondarea Romei are considerente strategice demne de menționat. Cetatea se află pe drumul sării, într-un loc în care Tibrul se poate traversa ușor. Este aproape de mare, dar suficient de departe pentru a fi ferită de atacuri ale piraților.

Conform surselor, Roma a avut șapte regi: Romulus, Numa Pompilius, Tullus Hostilius, Ancus Marcius, Tarquinius Priscus, Servius Tullius și Tarquinius Superbus, dintre care ultimii trei etrusci.

Romulus şi Remus erau fiii lui Marte şi ai Rheei Silvia. La naşterea gemenilor, pentru că era vestală şi făcuse deci jurământ de castitate, Rhea Silvia a fost întemniţată împreună cu pruncii sau, în versiunea mai cunoscută, a fost abandonată în apele Tibrului. Plutind la voia întâmplării, coşul în care fuseseră puşi nou-născuţii s-a oprit în cele din urmă pe unul din maluri, unde cei doi au fost alăptaţi de o lupoaică şi adăpostiţi în vizuina ei. Acolo i-a găsit Faustulus, păstorul turmelor regelui Amulius, care i-a luat acasă şi i-a îngrijit împreună cu soţia sa Acca Larentia, care avea deja doisprezece fii.

Piață în Roma antică (© Mateusz Przeklasa / Ancient History Magazine - CC BY-NC-SA)

Când au devenit adulți, Romulus şi Remus, cărora Faustulus le dezvăluise obârşia regească, l-au ucis pe Amulius şi l-au reîntronat pe Numitor. Apoi, au părăsit apoi Alba Longa, hotărâţi să-şi întemeieze propria cetate pe malurile Tibrului.

Foarte curând însă, între cei doi au apărut neînţelegeri, atât asupra locului viitoarei cetăţi, cât şi a numelui ce urma să-l poarte şi care trebuia să fie al unuia din ei. În încăierarea iscată, Remus a fost ucis de fratele său, iar Romulus a întemeiat singur „Cetatea eternă“.

Lupa Capitolina, cea mai răspândită statuie

În diferite colțuri ale lumii, pot fi admirate diferite stilizări ale statuii care-i reprezintă pe cei doi frați, Romulus și Remus, care sunt hrăniți de o lupoaică.

Originalul statuii Lupa Capitolina este păstrat în „Museo Nuovo” din Palazzo dei Conservatori din Roma. O copie este expusă în aer liber în Piazza Del Campidoglio, alte copii fiind plasate în mai mute ţări din lume.

Pentru a omagia originea latină a poporului român, între anii 1906 şi 1926 statul italian a făcut cadou României mai multe copii ale statuii Lupa capitolina din Roma: Bucureşti, Cluj, Chişinău, Târgu Mureş şi Timişoara.

Statuia Lupoaicei din Chişinău, topită de sovietici în 1940, a fost ulterior înlocuită de replici oferite de „Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni”. Cea de-a doua copie a statuii a fost instalată în faţa “Muzeului de Istorie a Republicii Moldova” din Chişinău la 1 decembrie 2009, conform wikipedia.

În afara celor cinci statui cu Lupa Capitolina primite cadou din partea statului italian, în România au mai fost instalate în următoarele oraşe şi sate replici (confecţionate în România) după statuia Lupa Capitolină: Alba Iulia, Blaj, Brad, Braşov, Constanţa, Cristeştii Ciceului, Dej, Galaţi, Iernut, Leşu, Luduş, Maieru, Năsăud, Săcele, Satu Mare, Sighişoara, Târgu Mureş, Târnăveni, Topliţa, Zalău.