
Leguma care concurează cu carnea, în Rusia: prețurile au explodat, transformând un aliment obișnuit într-un produs aproape inaccesibil
Un produs alimentar obișnuit a devenit în ultimele luni aproape un lux în Rusia, prețul unui kilogram apropiindu-se de cel al proteinelor esențiale. Creșterea spectaculoasă a fost influențată de frigul din sere, cererea ridicată și costurile logistice, susțin specialiștii.
Prețul castraveților din Rusia a crescut brusc și neobișnuit în ultimele luni, ajungând la niveluri comparabile cu cel al cărnii.
În februarie, un kilogram de castraveți se vindea în medie cu aproximativ 300 de ruble (36 de lei), ceea ce reprezintă o majorare de 111,1% față de luna noiembrie 2025, conform presei din Rusia și datelor Asociației Producătorilor și Furnizorilor de Produse Alimentare din Rusia (Rusprodsoyuz).
Comparativ, de la finele lunii decembrie și până în prezent, prețul mediu a urcat de la 223,7 la 317,2 ruble/kilogram (27–38 de lei), o creștere de 41,8%. În unele regiuni, însă, prețul depășește 500 de ruble/kilogram (60 de lei).
Practic , castraveții se vând aproape la același nivel cu carnea : potrivit Institutului Național de Statistică din Rusia (Rosstat), un kilogram de carne de porc costă aproximativ 397 de ruble (48 de lei), iar un kilogram de carne de vită ajunge la 700 de ruble (84 de lei).
În această perioadă a anului, producția de castraveți din Rusia va scădea în februarie cu aproximativ 35% față de ianuarie. Pe măsură ce zilele devin mai lungi, costurile cu iluminatul și încălzirea serelor vor începe să scadă treptat, ceea ce ar putea reduce și prețul castraveților și roșiilor, explică Stanislav Bogdanov, președintele Prezidiului AKORT.
Recolta din martie este estimată să fie cel puțin o dată și jumătate mai mare decât în februarie, iar în aprilie ar putea crește de două până la două și jumătate, adaugă Plugov.
Specialiștii avertizează că aceste creșteri dramatice de preț nu sunt doar un fenomen sezonier, ci reflectă și dificultățile logistice și climatice cu care se confruntă producătorii de legume din Rusia
Sursa: adevarul.ro

