Letonia: Noul preşedinte Egils Levits, fost judecător la CJUE, şi-a preluat mandatul

Noul preşedinte leton Egils Levits şi-a preluat luni mandatul, depunând jurământul în cadrul unei şedinţe speciale a parlamentului, transmite dpa.

Levits, un avocat în vârstă de 64 de ani, fost judecător la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), devine cel de-al cincilea preşedinte ale Letoniei de la restabilirea independenţei ţării în 1991.

În discursul inaugural, el a subliniat că în centrul preşedinţiei sale se vor afla, printre altele, solidaritatea şi edificarea unei 'ţări moderne, sustenabile'.

În materie de politică externă, Levits a scos în evidenţă legăturile puternice ale Letoniei cu structurile europene şi transatlantice.

'Suntem parte integrală a lumii occidentale şi a Europei, nu un fel de punte între Vest şi Est. Resping categoric această metaforă', a afirmat noul preşedinte.

Letonia, stat membru al Uniunii Europene şi al NATO, învecinat cu Rusia, are o minoritatea rusofonă semnificativă.

Egils Levits a fost ales preşedinte în luna mai, cu sprijinul a 61 dintre cei 100 de membri ai Saeima, parlamentul unicameral leton.

Levits a trăit o vreme în fosta Germanie Federală, unde părinţii săi emigraseră în 1972, când Letonia făcea parte din componenţa Uniunii Sovietice.

Egils Levits a revenit în Letonia în 1990 şi s-a implicat în mişcarea de independenţă. A fost unul din coautorii declaraţiei de independenţă de pe 4 mai 1990, iar ulterior a devenit primul ambasador al ţării sale în Germania reunificată.

După ce a mai deţinut câteva funcţii diplomatice, a dobândit recunoaştere internaţională ca judecător al CJUE.

Atribuţiile sale ca preşedinte al Letoniei vor fi în cea mai mare parte ceremoniale.AGERPRES


populare
astăzi

1 Barack Obama a declarat că extratereștrii sunt reali și a dat informații despre Zona 51

2 Șeful Statisticii îi dă peste bot lui Ciolacu!

3 Decizie în Coaliție / Tăieri de 10% la stat. Cine sunt bugetarii care scapă de măsuri

4 Țara în care am ajuns să trăim... / Curtea Supremă anulează sechestrul pus pe bunurile magnatului Viorel Micula în procesul în care statul român încearc…

5 A murit „regele motorinei”, partenerul „de afaceri” al fostului șef al ANAF Sorin Blejnar. Era dat în urmărire internaţională din 2015