Letonia: Spaţiul aerian închis din cauza unei drone scăpate de sub control

Spaţiul aerian al Letoniei şi aeroportul internaţional Riga au fost închise pentru toate zborurile comerciale după ce o dronă cu o anvergură de 5,5 metri a pierdut contactul cu operatorii săi, notează AFP.

"Am pierdut contactul cu acest aeronavă experimentală în cursul unui zbor de încercare programat, ceea ce ar fi trebuit să ducă la trecerea dronei în modul de oprire de urgenţă a motorului, dar asta nu s-a întâmplat dintr-un motiv necunoscut", a declarat Jevgenijs Silnikovs, reprezentant al producătorului, firma letonă UAV Factory.

Potrivit acestuia, rezervele de carburant şi bateriile dronei îi permit să zboare timp de 60 de ore la o altitudine de mai multe mii de metri.

"Spaţiul aerian în jurul capitalei Riga a fost închis pentru toate zborurile, inclusiv pentru cele câteva zboruri de pasageri şi de marfă care au fost menţinute în timpul pandemiei de COVID-19", a scris pe Twitter ministrul leton al transporturilor, Talis Linkaits, duminică după-amiază.

Cel puţin un avion de marfă venind de la Urumqi, în China, a fost direcţionat spre Tallinn (Estonia).

Duminică, militarii au utilizat două elicoptere vechi de tip Mi-17 şi un biplan Antonov An-2, aceste aparte de construcţie sovietică fiind singurele capabile să zboare destul de încet pentru a repera drona a cărei viteză nu depăşeşte 70 kilometri pe oră.

"Zborurile de căutare vor fi reluate luni dimineaţă în zori", a confirmat un purtător de cuvânt al Agenţiei aviaţiei civile, Aivis Vincevs.

UAV Factory a fost înfiinţată ca strat-up tehnologic în 2009. Anul trecut a realizat un beneficiu de 3,5 milioane de euro. Forţele aeriene ale Letoniei sunt unul din principalii utilizatori ai aparatelor sale, dar are un birou de vânzări şi Statele Unite.AGERPRES


populare
astăzi

1 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

2 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

3 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

4 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...

5 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?