Liderii PSD au votat în unanimitare retragerea miniștrilor din Guvern, după consultările de la Cotroceni
Potrivit unor surse politice, PSD susține și varianta unui premier tehnocrat și va insista pe această posibilă soluție pentru rezolvarea crizei guvernamentale.
UPDATE PSD își retrage miniștrii
Liderii PSD au votat în unanimitate retragerea celor șapte miniștri din Guvern. Acest lucru se va întâmpla joi, înainte de ședința Executivului condus de Ilie Bolojan.
Începând cu ora 14.00, liderii PSD s-au reunit într-o ședință de partid, pentru a decide pașii de urmat după consultările din cursul dimineții de la Cotroceni, cu președintele Nicușor Dan.
Surse politice spun că liderii PSD susțin varianta unui premier tehnocrat care să-i ia locul lui Ilie Bolojan, caz în care consideră rezolvată criza guvernamentală.
De altfel, tot din surse politice, președintele Nicușor Dan ar agrea această variantă, doar că liderii PNL i-au transmis clar că nu renunță la Ilie Bolojan în fruntea Guvernului.
”Dacă nu se ajunge la o armonizare a punctelor de vedere, evident PSD-ul poate să treacă în opoziție, noi, de asemenea, nesusținând un guvern minoritar sau făcând o altă majoritate decât cele pe care le-am anunțat”, a anunțat Sorin Grindeanu imediat după consultările de la Cotroceni.
Situația politică din țară s-a acutizat după ce PSD a votat covârșitor retragerea sprijinului pentru premierul Ilie Bolojan. În replică, liderii PNL au transmis semnale de susținere pentru actualul prim-ministru, în ciuda divergențelor tot mai evidente din interiorul coaliției.
Surse politice citate de Adevărul susțin că premierul ar intenționa să demită, în ședința de guvern de joi, toți demnitarii PSD – de la miniștri la prefecți – urmând să îi înlocuiască cu tehnocrați și reprezentanți ai societății civile.
Sursa: adevarul.ro

