Liderii UE: Europa se află în zorii unei noi ere odată cu Brexit-ul

Liderii UE: Europa se află în zorii unei noi ere odată cu Brexit-ul

Liderii Uniunii Europene, mai exact preşedinţii Comisiei, Consiliului şi Parlamentului, salută "o Europă în zorii unei noi ere" şi îi reamintesc Marii Britanii că va pierde "beneficiile" unui stat membru după Brexit, într-o scrisoare publicată vineri, în ziua istoricei ieşiri a Regatului Unit din blocul comunitar, relatează AFP.

Preşedinţii Consiliului European, Charles Michel, Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi Parlamentului European, David Sassoli, se declară "pregătiţi să angajeze un nou parteneriat cu vecinii de cealaltă parte a Canalului Mânecii", se arată în text.

"Pentru noi (...), la fel ca pentru atâtea alte persoane, această zi va fi marcată de reflecţie şi de emoţii amestecate", recunosc cei trei.

Brexit-ul se va aplica vineri, la ora 23:00 GMT, după aproape jumătate de secol de la aderarea Marii Britanii la UE.

În contextul în care se deschide perioada de negociere a viitoarei relaţii cu Londra, cei trei oficiali europeni avertizează că, "în lipsa unor condiţii echitabile în domenii precum mediul, piaţa muncii, fiscalitate şi ajutoarele de stat, nu poate exista un acces larg la piaţa unică" pentru Marea Britanie.

"Nu se pot păstra avantajele ataşate statutului de membru atunci când nu mai ai această calitate", reamintesc semnatarii scrisorii.

Comisia Europeană urmează să negocieze relaţia post-Brexit începând cu luna martie în timpul perioadei de tranziţie, care se va încheia la sfârşitul acestui an.

"Chiar dacă nu mai este stat membru al UE, Regatul Unit va continua să facă parte din Europa. Geografia şi istoria noastre comune, precum şi legăturile dezvoltate în atât de multe domenii, ne unesc pentru totdeauna şi fac din noi aliaţi naturali", adaugă cei trei lideri ai UE.

După Brexit, "statele membre ale Uniunii Europene vor continua să îşi unească forţele şi să construiască un viitor comun (...) Nicio ţară nu poate, singură, să oprească evoluţia schimbărilor climatice, să găsească soluţii la viitorul digital sau să îşi facă auzită vocea în cacofonia tot mai mare care domină în această lume", mai afirmă ei.

Uniunea Europeană îşi va continua "opera imediat ce soarele se va ridica pe cer mâine dimineaţă", încheie ei. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Noi dezvăluiri despre Vlad Voiculescu, un personaj cu un CV controversat

2 ZVON O halcă din PSD se va desprinde din partid după 6 decembrie! Se vorbește despre 25 de senatori și deputaț…

3 „Pe ăsta l-am arestat eu!” / Berbeceanu, uluit după ce un fost şef al prostituatelor a ajuns consilier local PSD…

4 „În China sau în Singapore ar fi fost executat pe loc” / Romeo Dunca despre „moștenirea” lăsată de omul PSD

5 BREAKING Aproape un milion de euro ascunși în ligheane sau în pereți / „Noi fabrici de permise” descoperite de p…