Liderii Valoniei consideră imposibilă semnarea acordului CETA în acest moment

Ministrul-președinte al guvernului regiunii belgiene Valonia, Rudy Demotte (Partidul Socialist francofon), a declarat miercuri că deocamdată este 'imposibil' ca această regiune să-și dea acordul pentru semnarea tratatului de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Canada (CETA), relatează agenția EFE.

O poziție similară a fost exprimată și de premierul valon, Paul Magnette, înaintea negocierilor cu guvernul belgian, discuții de la care oficialii europeni speră o deblocare a situației în ultima clipă, el menționând că 'în acest moment' nu există consensul necesar pentru sprijinirea tratatului.

'Continuăm să lucrăm pe propunerea Belgiei, iar apoi va trebui să prezentăm textul celor 28 de state membre ale UE și Consiliului European pentru a vedea dacă sunt de acord cu sugestiile noastre', a explicat Magnette. El a adăugat că acordul va putea fi semnat numai după ce statele blocului comunitar vor da un răspuns Valoniei.

După ce România și Bulgaria și-au ridicat obiecțiile cu privire la tratatul CETA, în urma acordului la care au ajuns cu Canada în chestiunea liberalizării regimului de vize, toate statele din UE și-au dat consimțământul pentru încheierea acestui tratat, cu excepția Belgiei, ce are nevoie de acordul tuturor celor cinci entități federale componente. Nemulțumită de mai multe prevederi ale tratatului, în special de cele referitoare la arbitrajul disputelor comerciale și la efectele asupra agriculturii, regiunea Valonia a respins acest acord.

Tratatul urma să fie semnat la summitul UE-Canada, programat pentru joi, dar a cărui desfășurare în aceste condiții rămâne incertă, o decizie urmând să fie luată de președinții Comisiei Europene și Consiliului European, Jean-Claude Juncker și Donald Tusk.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Toată criza asta e opera SRI / Nicușor Dan a favorizat prea mult PSD, s-a amestecat prea avid în guvernare / Nu există niciun control asupra serviciilor …

2 Așa o fi?

3 Proprietarul: „Au spart cinci uși și patru televizoare” / Două cupluri au închiriat o cabană, apoi au distrus-o

4 „Lovitura cea mai mare pe care o poate primi Sistemul este ca oamenii aceia să se întoarcă de bună voie la Dumbrava. De asta îi este şi mai frică Sist…

5 DOCUMENTE Filiera vaccinurilor anti-COVID