Liderul suprem al talibanilor interzice culturile de mac în Afganistan

Liderul suprem al talibanilor, mollahul Hibatullah Akhundzada, a interzis culturile de mac în Afganistan, transmite duminică dpa.

Un decret în acest sens a fost anunţat duminică de purtătorul de cuvânt al liderului suprem al talibanilor, Zabihullah Mujahid.

În decret se menţionează că, dacă ordinul este încălcat, cultura de mac va fi distrusă imediat, iar cel responsabili vor fi judecaţi în conformitate cu legea islamică, Sharia.

"Mai mult, utilizarea, transportul, comerţul, exportul şi importul tuturor tipurilor de droguri precum alcool, heroină, haşiş etc, inclusiv de la fabricile de producţie a medicamentelor din Afganistan, sunt strict interzise", se menţionează în decret.

În noiembrie 2021, Naţiunile Unite au avertizat cu privire la o creştere a culturilor de mac, din care se produce opiu, în Afganistan.

Opiul afgan domină piaţa neagră internaţională a drogurilor, alimentând opt din 10 utilizatori a nivel mondial, potrivit Oficiului ONU privind drogurile şi criminalitatea (UNODC).

Decretul a fost adoptat la finalul unei reuniuni care a durat trei zile şi a fost prezidată de Akhundzada în oraşul său natal, în provincia Kandahar, la jumătatea lunii martie.

După reuniune, talibanii au impus o serie de restricţii, printre care decizia de a prelungi închiderea şcolilor pentru fete, segregarea în parcuri în funcţie de gen şi coduri de conduită privind portul bărbii şi îmbrăcămintea pentru angajaţii din sectorul public. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Eu i-am făcut plângerea penală”. Consilierul lui Ilie Bolojan dezvăluie că l-a reclamat pe Robert Negoiță la DNA

2 „L-am avertizat”. Omul de afaceri Dragoș Sprînceană rupe tăcerea, după raportul Congresului SUA: „Am fost în contact săptămânal cu Călin Georgescu”

3 Un document misterios, publicat de Ministerul Energiei și șters după câteva minute / Furnizorii de electricitate și gaze erau acuzați de creșterea nejus…

4 Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, sub control judiciar pe o cauțiune stabilită la 800.000 de lei

5 Un universitar ieșean, trimis în judecată pentru „viol în circumstanțe agravante”, va fi judecat în stare de arest