Lituania: UE trebuie să se facă respectată de China (ministru francez)

Lituania: UE trebuie să se facă respectată de China (ministru francez)

Uniunea Europeană trebuie să dea dovadă de fermitate pentru a apăra Lituania împotriva presiunilor economice ale Chinei, a afirmat duminică ministrul francez pentru comerţ exterior, Franck Riester, citat de AFP.

"Ceea ce face China cu Lituania este în mod clar o coerciţie. Chinezii folosesc armele comerciale şi economice pentru a exercita presiuni politice asupra noastră", a declarat pentru AFP ministrul care va prezida luni o reuniune cu omologii săi din UE la Marsilia.

UE a sesizat la sfârşitul lui ianuarie Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) împotriva Chinei, acuzată că blochează importurile lituaniene, pe fondul tensiunilor diplomatice pe tema Taiwanului.

Lituania se consideră pedepsită pentru că a permis acestei insule să-şi deschidă o reprezentanţă oficială în capitala sa, Vilnius, sub nume propriu, stârnind furia Chinei care respinge orice utilizare oficială a cuvântului Taiwan. Beijingul nu-i recunoaşte statutul de stat acestei insule pe care o consideră a fi una dintre provinciile sale.

Franck Riester, care pledează pentru "mai multă fermitate, mai puţină naivitate" din partea Europei în problemele comerciale, consideră că UE a evoluat deja mult, în special sub efectul politicii agresive a Chinei ori a Statelor Unite din epoca Donald Trump.

În contextul în care comerţul liber este "aproape un scop în sine", Europa "doreşte să continue schimburile comerciale, o dimensiune esenţială a economiei noastre, dar nu cu orice preţ, nu cu preţul concurenţei neloiale, nu cu preţul companiilor europene expuse la preluări rapace", a explicat demnitarul francez.

El a subliniat că libertatea schimburilor comerciale nu se poate face nici prin sacrificarea mediului, nici prin compromisuri asupra valorilor democratice.

Comisia Europeană a prezentat în decembrie un proiect de instrument care va pedepsi orice ţară care foloseşte sancţiuni economice pentru a face presiuni asupra UE sau a unuia dintre membrii săi.

Acest instrument "anti-coerciţie" urmează să fie negociat cu statele membre şi cu Parlamentul European. Franck Riester speră să ajungă la o "poziţie consensuală" a celor 27 de sub preşedinţia franceză, până la sfârşitul lunii iunie.

Ministrul mai speră ca negocierile privind un instrument de reciprocitate în deschiderea pieţelor publice să ajungă la bun sfârşit în primul semestru al anului.

"În prezent, Europa oferă acces la 95% din pieţele sale publice restului lumii", dar "companiile europene au acces la mai puţin de 30% din pieţele publice din Statele Unite sau Japonia şi la aproape nimic în China", potrivit demnitarului francez.

"Deci, spunem acum +stop, de-ajuns+. Dorim ca pieţele publice ale partenerilor noştri să se deschidă companiilor noastre, altfel ne vom închide pieţele publice pentru companiile lor", a mai declarat Franck Riester. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro