LIVE Președintele, la discuții cu hoții despre justiție! Dragnea și Tăriceanu au poziții diferite față de demersul președintelui

LIVE Președintele, la discuții cu hoții despre justiție! Dragnea și Tăriceanu au poziții diferite față de demersul președintelui

Președintele, la discuții cu hoții despre justiție! Cine dracu a mai văzut așa ceva?

Tăriceanu: Cred că e utilă o discuție între partide pe chestiunea Justiției, dar să discutăm de protocoale și de abuzuri

”Președintele a afirmat că încearcă o mediere între partide astfel ca problemele justiției să își găsească o rezolvare. Cred că e util ca între partide să aibă loc o discuție”, a declarat miercuri Călin Popescu Tăriceanu după întâlnirea cu președintele Iohannis. Poziția e diferită de cea a lui Liviu Dragnea, care spusese că președintele nu poate fi mediator între partide.

Declarațiile lui Tăriceanu:

Discutiile trebuie sa porneasca de la cateva premise prezentate presedintelui: sa cadem de acord asupra unei definitii a statului de drept. Statul de drept se bazeaza pe un set de norme, legi si institutii care asigura liberatile individuale. De aici plecam mai departe. Nu functia represiva, ci modul in care apărăm cetățenii de abuzuri

Vrem o Comisie de adevăr și reconciliere care să aducă la lumină aspecte despre abuzurile din ultimii ani

Cei care au semnat protocoale nu mai au credibilitate să ocupe funcții publice

Vrem să discutăm despre protocoale

Vrem să avem un ministru independent politic la Ministerul Justiției, un tehnocrat

Vrem acceptarea unei colaborări oneste și corecte cu Comisia Europeană și Comisia de la Veneția

Nu discutăm aici despre problemele alianței de guvernare (când a fost întrebat despre diferența de opinie față de Liviu Dragnea)

OUG 92 nu a rezolvat punct cu punct din recomandările Comisiei de la Veneția. Odată ajunsă în Parlament, nu văd de ce nu am putea să rezolvăm în Parlament.

Despre soarta lui Tudorel Toader: Ieri am făcut declarații, acum 10 zile, chiar nu cred că are rost să reluam problema

Președintele ne-a spus că nu vrea să fie un factor activ în această chestiune. Câtă vreme rolul princupal revine Parlamentului, nici eu nu știu cum ar putea președintele să intervină

Cred că e un moment bun ca la Parlament să realizăm un consens.

Despre principiile PSD: V-am spus punctul nostru de vedere, cred că faceți o mică confuzie legată de rolul nostru și modul în care ne raportăm unii la ceilalți

Comisia de la Veneția e contrazisă la doar două zile de CSM.

Dragnea: I-am dat președintelui Iohannis un set de 10 principii și un set de 7 întrebări. Președintele nu poate fi mediator între partide

Declarații Liviu Dragnea după consultările cu Klaus Iohannis:

A fost o discuție pot zice relativ așezată. Dl președinte ne-a exprimat punctul său de vedere despre legle Justiției, că ar trebui reluat procesul legislativ. Nu e nevoie, există OUG 82 în Parlament, care cuprinde o mare parte dintre recomandările Comisiei de la Veneșia. OUG a fost propusă de ministrul Toader în ruam întâlnirilor cu Comisia de la Veneția

Nu am respins niciodată o discuție despre justiție, dimpotrivă, a fost un obiectiv asumat. Am decis din 2016 să nu dfacem greșeală să ne facem că nu vedem abuzurile la care sunt supuși cetățenii. Nu putem să ne facem că nu există protocoalele secrete, înțelegeri neconstituționale, nelegale, care au alimentat organizații oculte.

Nu putem să ne angajăm într-o discuție amplă, serioasă dacăp nu dăm răspusuri la întrebări importante, că trebuie să se stopeze abuzurile și să se stabilească efectele.

I-am lăsat un set de zece principii. Le poate citi. Și un set de 7 întrebări. Vă citesc cele 10 principii:

Documentul integral:

10 Principii pentru independența reală a Justiției și respectarea statului de drept

1)Respectarea Constituției României în litera și spiritul ei, inclusiv în ceea ce privește statutul procurorilor și judecătorilor

2)Stoparea abuzurilor din justiție împotriva cetățenilor și înlăturarea efectelor produse.

3)  Respectarea drepturilor fundamentale ale omului, garantate de Constituția României și de tratatele internaționale, precum dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție, dreptul la viață privată și inviolabilitatea secretului corespondenței.

4)  Garantarea independenței judecătorilor care înfăptuiesc actul de justiție – atât față de mediul politic, dar și față de orice alte forme de presiune exercitate din partea parchetelor sau din partea serviciilor de informații.

5)  Garantarea independenței procurorilor în instrumentarea cauzelor, în acord cu respectarea principiului constituțional al subordonării ierarhice.

6)  Răspunderea magistraților pentru reaua-credință și grava neglijență în îndeplinirea atribuțiilor pe care le au.

7)  Lustrația magistraților care au fost colaboratori ai serviciilor de informații au pus în aplicare protocoalele secrete prin încălcarea Constituției și a legilor în vigoare.

8)Garantarea independenței sistemului judiciar față de orice imixtiune a serviciilor de informații.

9) Principiul celerității în instrumentarea și soluționarea cauzelor penale și civile.

10) Principiul meritocrației și al probității morale și profesionale în promovarea magistraților în funcțiile superioare din sistemul judiciar.

Dragnea:

Nu aș vrea să fac publice cele 7 întrebări

Iohannis nu poate fi mediator între partide. Poate fi mediator între instituțiile statului

OUG va deveni lege după dezbaterea în parlament

Vom ține cont de recomandările Comisiei de la Veneția, cu toate că printre ele se regăsesc două care cer modificarea Constituției, altul cere desființarea secției speciale pentru magistrați. Or, secția își dodedește utilitatea, cu informații despre sute de dosare deschise împotriva unor magistrați din CSM. CCR a spus în decizia sa că utilitatea acestei secții e evidentă, deci PSD nu va susține desființarea acestei secții

Nu cred că e corectă formularea de pact, eu nu am vorbit de pact, înțeleg că nici dl președinte nu a vorbit de pact.

Dacă principiile prezentate azi de noi vor fi luate în calcul, suntem gata să punem umărul la un acord politic, nu un pact

Președintele ne-a spus nouă că nu a avut niciodată ideea unui pact între noi și dumnealui

Dl președinte putea fi mediator până acum. Nu noi am incitat, alimentat ura, dezbinarea, scandalul pe marginea legilor justiției. Doar am rezistat la aceste atacuri violente, mergând pe obiectivele noastre și acum avem trei legi ale justiției promulgate

Nu ne-a cerut demisia nici unui ministru

Lupta anticorupție e susținută de noi cu precizarea că susținem lupta împotriva adevăratei corupții, nu acțiunile unor procurori pe ținte stabilite anterior cu probe mai mult sau mai puțin falsificate
Când am discutat cu aproape toți oficialii străini ce se întâmplă la noi, au fost destul de mirați și contrariați

OUG 92 modifică legile justiției, deci procedura a început, și cu aceste întâlniri, și fără ele

Mie îmi trebuie timp ca să caracterizez acest demers. Au fost perioade în care m-am lăsat păcălit de asemenea demersuri

PE nu are nici un motiv să adopte rezoluții împotriva României

 *****

Președintele Klaus Iohannis a declarat înainte de consultările de la Cotroceni pe tema legilor Justiției că nu vrea „un pact cu PSD”, ci să fie mediator astfel încât partidele parlamentare să ajungă la o înțelegere pentru rediscutarea legilor Justiției.

​UPDATE 15:07 Primii care au intrat la discuțiile cu șeful statului au fost cei de la PSD. Delegația e condusă de Liviu Dragnea. Alături de șeful PSD au venit Robert Cazanciuc, Florin Iordache, Eugen Nicolicea și Șerban Nicolae.

Klaus Iohannis: I-am invitat pentru a discuta pe legile Justiției. În forma în care sunt ele azi trebuie regândite, îmbunătățite. Obiectivul meu e să avem legile corectate și să garantăm independența Justiției. E nevoie de mai multe lucruri: reuarea ciclului legislativ, dar nu oricum. E nevoie de o legiferare responsabilă, transparentă. Pentru asta e nevoie de discuții, transparență, discuții cu CSM. Pe partea politică avem nevoie de o înțelegere pentru a relua acest ciclu legislativ. Avem opinia finală a Comisiei de la Veneția, cel mai autorizat organ în materie de Justiție. Acele recomandări trebuie luate foarte, foarte în serios. Sunt gândite pentru a ne ajuta.

Eu nu vreau niciun pact cu PSD, dar cred că s-a înțeles greșit. Îmi doresc în aceste consultări să fiu văzut ca un mediator. Îmi doresc ca ei să se înțeleagă între ei să se reia discuțiile pe legile Justiției. Ce s-ar putea obține e o înțelegere politică între partidele politice.

​Liviu Dragnea a declarat, dimineață, că PSD răspunde invitației șefului statului și merge separat de ALDE pentru a avea mai mult timp la dispoziție.

„Mergem la Cotroceni astăzi. Împreuna cu mine vor merge Robert Cazanciuc, Florin Iordache, Șerban Nicolae și Eugen Nicolicea. După ieșirea de la Cotroceni o să facem declarații și o să aflați ce am discutat cu președintele”, a spus liderul PSD.

Întrebat de jurnaliști în privința unui eventual pact pe justiție, Dragnea a răspuns: ”Aș vrea să discut după, nu vreau să stric surpriza”.



Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro