
LIVE PSD decide la ora 17 dacă îi retrage sprijinul politic premierului Ilie Bolojan
Partidul Social Democrat decide astăzi prin votul liderilor dacă îşi menţine sau nu sprijinul politic pentru premierul Ilie Bolojan. Consultarea internă, denumită „Momentul Adevărului”, are loc la Palatul Parlamentului de la ora 17:00.
Urmărește LIVE cele mai importante momente ale zilei în care PSD poate declanșa criza guvernamentală.
Ora 13.03: Daniel Zamfir, liderul senatorilor PSD, a declarat luni că PSD e pregătit să depună ”rapid” o moțiune de cenzură împotriva guvernului Bolojan dacă acesta refuză să demisioneze ca urmare a retragerii sprijinului politic
Ora 12.33: Președintele Nicușor Dan a refuzat să discute scenariile politice posibile și a spus că trebuie așteptat votul din PSD de la ora 17.00. El a insistat asupra faptului că indiferent de declanșarea sau nu a crizei guvernamentale, PSD și PNL vor respecta atât bugetul de stat, cât și țintele asumate de România în PNRR. El a mai spus că ”nu cred că suntem foarte aproape de o moțiune de cenzură”
Ora 12.18: Unele organizații județene au invitat presa locală să urmărească evenimentul PSD împreună cu liderii locali în locuri special amenajate. Astfel, PSD Dolj a invitat ziariștii în sala de conferințe a Stadionului Ion Oblemenco, în timp ce PSD Vrancea i-a invitat pe jurnaliști la un restaurant din Focșani
Ora 11.40: PSD va depune plângeri la Parchetul General și la Consiliul pentru Combaterea Discriminării (CNCD) după ce pe rețelele sociale s-au viralizat sute de mesaje în care liderii PSD sunt caracterizați drept șobolani, au declarat pentru G4Media surse social-democrate.
Ora 11.25: Daniel Zamfir, liderul senatorilor PSD, a declarat luni pentru Mediafax că ”nu dăm jos toți pasagerii din avion, ci doar pilotul. PSD poate iniția o moțiune de cenzură, dacă Bolojan nu pleacă”
Ora 11.21: Liderii USR se reunesc și ei într-o ședință luni seară pentru a decide linia politică după votul din PSD legat de susținerea politică a premierului Ilie Bolojan
Ora 11.19: PSD a primit o replică de la Asociația CFA România în ce privește privatizările unor pachete minoritare de acțiuni la companii de stat. Listarea unor participații minoritare din companiile de stat poate aduce venituri importante la bugetul de stat, atât prin vânzarea de acțiuni, cât și prin taxe pe câștiguri și dividende, fără ca statul să piardă controlul asupra companiilor, arată o analiză realizată de Asociația CFA România și citată de Economedia
Ora 11.12: Bursa de la Bucureşti a deschis pe roşu prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii; scăderi de peste 1% ale indicilor, potrivit Economedia
Ora 11.07: Liderii PNL se întâlnesc în această seară de la ora 18.00 la sediul partidului pentru a decide direcția politică a partidului, au declarat pentru G4Media surse liberale. La ședință vor participa liderii de la centru și șefii de organizații județene. Ședința din această seară va pregăti întâlnirea Biroului Politic Național de marți dimineață.
Ora 10.52: PSD il ”someaza” pe prim-ministrul Ilie Bolojan ”să nu scoată la vânzare companiile de stat profitabile”, potrivit unui comunicat al partidului. PSD induce în mod repetat ideea că privatizarea unor pachete minoritare de acțiuni la companii de stat, sprijinită de premierul Bolojan și trecută ca jalon în PNRR, ar fi o ”vânzare” a companiilor. Realitatea e că, prin privatizarea unor pachete minoritare, statul rămâne acționar majoritar, dar se obține o transparență mai mare a acestor firme
Ora 10.37: Declarații Sorin Grindeanu:
- Am făcut o chestiune pur tehnică. Am decis în unanimitate întrebarea de la referendumul intern
- Vor demisiona diseară din guvern miniștrii PSD? Haideți să așteptăm rezultatul de diseară
- Pregătiți o moțiune de cenzură? Haideți să ajungem… Eu am dat toate explicațiile din timp, promit că același lucru îl voi face când vom ajunge la acea etapă
Ora 10.22: Președintele Nicușor Dan e așteptat la ora 11 la Academia de Studii Economice București. El și-a anunțat participare la deschiderea Forumului Educației Financiare cu tema „Educația Financiară: Interfața coeziunii între furnizorii și utilizatorii de produse financiare”
Ora 10.20: Reamintim că premierul Ilie Bolojan a declarat în repetate rânduri – ultima oară duminică seară la B1 TV – că nu va demisiona din funcție dacă PSD îi retrage sprijinul politic
Ora 10.08: Liderii PSD au decis întrebarea pe care o vor adresa la referendumul intern de la ora 17, potrivit surselor G4Media:
Având în vedere prăbușirea economico-socială din ultimele 10 luni — cu recesiune, inflație, afaceri care se închid, șomaj, scăderea investițiilor publice și a nivelului de trai, în special pentru tineri, pentru pensionari și categoriile vulnerabile — plus lipsa dialogului real în Coaliție și cu partenerii sociali:
Considerați că PSD trebuie să îi retragă sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan? (Răspuns: DA/ NU)”
Ora 9.07: Un sondaj Avangarde realizat telefonic în perioada 8-17 aprilie arată că 57% dintre respondenți spun că PSD trebuie să plece din guvernul Bolojan și 23% spun că PSD trebuie să rămână
Ora 9.00: ”Nu există alte variante decât plecarea lui Ilie Bolojan sau intrarea în opoziție”, a declarat un lider PSD pentru G4Media înainte de votul decisiv
Ora 8.47: Majoritatea liderilor USR s-au poziționat pro-Bolojan. Președintele Dominic Fritz le-a transmis duminică seară PSD-iștilor ”nu contați pe noi”, ministrul Apărării Radu Miruță a transmis luni într-un comunicat că ”PSD nu poate să șantajeze o țară întreagă și să joace poker politic cu destine (…) Noi la USR suntem pregătiți să mergem și în alegeri anticipate, dar să renunțăm la lupta începută și să lăsăm țara pe mâinile combinațiilor PSD style, după 10 luni când abia am început curățenia, ar fi un abandon”.
Ora 8.27: Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu a încurajat partidul să treacă în opoziție. Într-o postare pe facebook, el a scris că ”Opoziția nu este un eșec, este o etapă necesară pentru un partid care vrea să se reașeze după un moment dificil, cum a fost cel de la prezidențialele din 2024. PSD nu are de ce să se teamă de opoziție. Are de ce să se teamă de stagnare și de pierderea identității (…) Pentru PSD, opoziția poate fi momentul în care revine la sine, fără ambiguitate, fără compromisuri care consumă. Cu o direcție clară și cu o bază politică reconstruită pe încredere reală”.
Ora 8.23: O manifestație pro-Ilie Bolojan este anunțată și la Timișoara de Alternativa Civică Timișoara . Organizația i-a chemat pe timișoreni luni la ora 19.00 în Piața Victoriei cu mesajul ”Vă invităm la un flashmob sa demonstrăm împotriva pesedismului. Vocea noastră contează doar dacă o folosim”.
Ora 8.20: ”Probabil că votul anti-Bolojan va fi peste 90%”, a declarat pentru G4Media o sursă social-democrată, care a anticipat rezultatul votului intern din PSD de la ora 17.00
Ora 8.15: Un grup facebook numit Susținem Ilie Bolojan a anunțat un miting pro-Bolojan astăzi la ora 18.00 în Piața Victoriei. Oganizarea mitingului nu e asumată de o persoană și nici nu e clar dacă cineva a cerut autorizație. Anunțul a fost preluat de mai mulți influenceri
Ora 7.40: Liderii PSD vor decide în această dimineață, într-o ședință a Biroul Permanent Național programată la ora 10.00, cum va arăta întrebarea la care vor răspunde prin vot cei circa 5.000 de parlamentari, primari, președinți de consilii județene și șefi de organizații locale
Ora 7.20 Premierul Ilie Bolojan a declarat duminică seară la B1 TV că, dacă miniștrii PSD demisionează din guvern, îi va înlocui interimar cu miniștri deja existenți
Context
Acțiunea va implica aproximativ 5.000 de membri ai organizaţiilor judeţene şi ai Consiliului Politic Naţional, transmite Agerpres.
În cursul dimineţii, Biroul Politic Naţional se va reuni online pentru a stabili formularea exactă a întrebării la care social-democraţii vor răspunde.
Potrivit conducerii PSD, aceasta este deja conturată în urma celor opt întâlniri regionale desfăşurate în ultimele săptămâni.
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat că partidul se îndreaptă spre o singură întrebare, legată strict de susţinerea premierului.
„Avem în discuţii dacă avem o singură întrebare sau mai multe întrebări şi cred că se conturează mai degrabă ideea să avem o singură întrebare, nu vrem să intrăm în discuţii de genul intrăm în opoziţie sau rămânem la guvernare într-o coaliţie, este o întrebare despre a-i păstra sau retrage sprijinul politic premierului Ilie Bolojan”, a explicat Manda, la un podcast evz.ro.
Nemulţumirile social-democraţilor faţă de premier vizează măsurile de austeritate şi lipsa unui dialog real în coaliţia de guvernare. Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat sâmbătă, la Timişoara, că ţara a devenit neguvernabilă, iar Guvernul nu mai funcţionează.
„În acest moment, din punctul meu de vedere, România şi Guvernul nu mai funcţionează. Noi ne uităm la prostiile şi porcăriile pe care încearcă să le facă ceilalţi. Ceilalţi ne urmăresc pe noi. Noi stăm şi spunem despre şobolănismele pe care încearcă să le facă pe ultima sută de metri, vânzând sau încercând să vândă Romgaz şi toate companiile – CEC, Portul Constanţa. Astea sunt şobolănismele adevărate.
Despre astea este vorba şi cred că la asta s-a referit Ilie Bolojan ieri când vorbea de asta, dar asta înseamnă – că tot spunea de cămări – asta, de fapt, înseamnă să furi cămara cu totul, când faci lucruri de tipul ăsta. (…) Dar revenind, în acest moment România a devenit neguvernabilă. România a devenit neguvernabilă şi actul de guvernare este incoerent.
Fie că eşti social-democrat, userist, liberal, ungur sau făcând parte din grupul minorităţilor naţionale, nu cred că eşti mulţumit astăzi de modul în care funcţionează Guvernul coaliţiei din care faci parte. Iar lucrul ăsta trebuie să înceteze. Asta nu este guvernare în folosul oamenilor şi asta nu este o guvernare pentru români. Şi atunci, părerea mea personală este că trebuie să facem ceva astfel încât să revenim la priorităţile românilor”, a spus Grindeanu. Grindeanu a adăugat că, după consultarea internă de luni, scena politică va intra „într-o nouă realitate”, care trebuie clarificată rapid pentru a evita prelungirea unei crize politice.
„Lucrurile pot fi extrem de repede clarificate şi să depăşim această perioadă. Partidul Social Democrat, am spus de nenumărate ori, nu va susţine un guvern minoritar. Partidul Social Democrat, de asemenea, nu va face în perioada următoare vreo majoritate cu AUR. Am spus de nenumărate ori acest lucru. Îl mai spun o dată. PSD ori intră în opoziţie, ori va face parte dintr-o coaliţie pro-europeană. Nu există alte variante”, a menţionat preşedintele PSD, adăugând că după ziua de luni se aşteaptă ca preşedintele Nicuşor Dan să cheme toate partidele la consultări.
Liderul PSD a precizat că, în cazul în care se doreşte menţinerea actualului protocol de guvernare, PNL ar trebui să nominalizeze un alt premier.
La evenimentul de luni, miniştrii PSD vor prezenta, de asemenea, rapoarte de activitate, iar Sorin Grindeanu va prezenta o serie de măsuri care ar putea să îmbunătăţească viaţa oamenilor şi să ajute la redresarea economiei.
„La începutul lunii decembrie 2025 noi am hotărât că vom face o evaluare a guvernării şi că această evaluare o facem după ce se va aproba bugetul de stat. Odată cu aprobarea bugetului am intrat în această perioadă de evaluare. Evaluarea aceasta înseamnă şi autoevaluare.
Autoevaluarea PSD se referă la ministerele pe care le gestionează, la lucrurile pe care le-e făcut, bune şi rele şi este normal să începi cu autoevaluarea. Asta vom face luni toţi miniştri. Luni vor prezenta un raport de activitate în cadrul guvernării, apoi vom face evaluarea pe de-a întregul”, a afirmat Grindeanu.
În ceea ce priveşte acuzaţiile liberalilor că PSD ar provoca instabilitate, Grindeanu a răspuns: „Stabilitatea fără prosperitate nu văd să-şi aibă rostul”. „Stabilitatea este bună într-o coaliţie de guvernare, atunci când oferă prosperitate, când oamenii trăiesc mai bine. Atunci când lucrurile merg din ce în ce mai prost, dacă eşti responsabil încerci să îndrepţi acele lucruri. Avem stabilitate şi în Coreea de Nord. Şi lucrurile nu merg bine”, a mai spus el.
Potrivit unor surse social-democrate, PSD va decide luni să-i retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan.
Acesta va avea la dispoziţie câteva zile pentru a îşi da demisia din Guvern.
În cazul în care nu se va întâmpla acest lucru, miniştrii PSD vor demisiona şi va urma, pentru Guvern, o perioadă de interimat pentru 45 de zile, timp în care poate fi depusă o moţiune de cenzură.
Sursa: adevarul.ro
