
LIVE Război în Orientul Mijlociu/Atacuri iraniene cu drone pe aeroporturile din Dubai și Abu Dhabi și la bazele militare americane din regiune
Iranul a lansat duminică un nou val de atacuri asupra Israelului și bazelor americane din regiune după ce Gărzile Revoluționare au anunțat dimineață că urmează „cea mai feroce operațiune ofensivă din istoria forțelor armate ale Republicii Islamice Iran”. S-au auzit explozii din nou în Israel și mai multe state din Golf și a fost atacată inclusiv o bază cu prezență americană din Irak. Donald Trump a reacționat amenințând „că îi vom lovi cu o forță nemaiîntâlnită până acum”, în timp ce forțele Israelului și SUA și continuă masivul atac contra Iranului.
Ora 10.23: Armata Israelului a anunțat că a lansat un nou val de lovituri aeriene asupra unor ținte militare din Iran, potrivit Sky News
Ora 10.10: 28 de elevi din Vrancea sunt blocați în Dubai, potrivit presei locale. Ei sunt în vacanță împreună cu două profesoare. Nu e clar cine a avut inițiativa de a organiza o deplasare în Dubai în condițiile în care situația de securitate era extrem de tensionată încă de la începutul anului, iar presa națională și internațională a scris zilnic despre posibilitatea unui conflict regional.
Ora 10.02: Un angajat străin a fost rănit în Oman după ce două drone iraniene au lovit portul Duqm, transmite Haaretz
Ora 9.53: Opt protestatari au fost uciși duminică după ce o mulțime furioasă a încercat să intre în Consulatul SUA din Karachi, Pakistan, transmite Haaretz, care citeează Al Jazeera. Mulțimea protestează împotriva uciderii de către SUA și Israel a ayatolahului Ali Khamenei
Ora 9.45: Iranul susține că 148 de persoane, majoritatea elevi, au fost ucise în atacul de sâmbătă asupra unei școli de fete din regiunea Minab, în sudul țării, transmite Sky News, care citează agenția oficială de presă Mizan. Alte 95 de persoane au fost rănite. Numerele nu au putut fi verificate din surse independente
Ora 9.23: Iran a decis să se retragă de la Cupa Mondială de fotbal din SUA. Partidele naționalei iraniene urmau să se joace la Los Angeles și Seattle, anunță duminică postul Canal 12 Israel, citat de Mediafax. Informația nu este confirmată în mod oficial. Cupa Mondială de fotbal se va desfășura la vară în SUA, Canada și Mexic. Prin tragere la sorți, naționala Iranului a fost repartizată în Grupa G și urmează să joace împotriva Belgiei și Noii Zeelande la Los Angeles. Al treile meci din grupă, cel cu Egipt, ar trebui să se joace la Seattle.
De asemenea, există posibilitatea ca Iranul să întâlnească SUA, la Dallas, în fazele superioare ale competiției.
Ora 9.15: Iranul a amenințat cu închiderea Strâmtorii Ormuz. Această măsură ar putea propulsa prețul petrolului la niveluri care nu au mai fost atinse de la invazia Rusiei în Ucraina din 2022, potrivit experților citați de Economedia. O cincime din consumul mondială de petrol tranzitează această strâmtoare, iar unii analiști citați de Sky News avertizează că o blocare a transporturilor prin acest punct ar putea duce prețul țițeiului la aproximativ 100 de dolari pe baril.
Spre comparație, prețul țițeiului a fost vineri de aproximativ 70 de dolari pe baril, conform datelor de pe piețele financiare.
Mai multe companii de transport de gaze și-au suspendat deja operațiunile în zonă în urma atacurilor americano-israeliene și a răspunsului Iranului.
09:03
A fost ucis și șeful statului major al Iranului
Presa de stat iraniană a anunțat moartea unui alt oficial militar de rang înalt, afirmând că șeful statului major al forțelor armate, Abdolrahim Mousavi, a fost ucis în timpul atacurilor americane și israeliene de sâmbătă, potrivit The Guardian .
Televiziunea de stat a transmis că Mousavi a fost ucis împreună cu ministrul apărării Aziz Nasirzadeh, șeful Gărzii Revoluționare Mohammad Pakpour și șeful consiliului de apărare Ali Shamkhani „în timpul unei reuniuni a consiliului de apărare”. Informații privind uciderea acestor trei oficiali fuseser vehiculate încă de sâmbătă
Alte nume vor fi anunțate ulterior, a mai spus televiziunea iraniană duminică dimineață.
08:46
Ieșire la TV a unui „greu” la regimului iranian
Unul dintre cei mai importanți lideri de la Teheran care au scăpat de atacurile Israelului și Statelor Unite de până acum a spus că Iranul va „înjunghia în inimă America” după uciderea ayatollahului Ali Khamenei, transmițând în același timp un avertisment către „grupurile care vor să divizeze” Iranul, potrivit CNN și France Presse.
„Americanii au înjunghiat poporul iranian în inimă și noi îi vom înjunghia tot în inimă”, a declarat Ali Larijani, șeful celui mai înalt organism de securitate iranian, Consiliul Suprem de Securitate Națională, și fost consilier al lui Khamenei.
Ora 8.45: Sute de irakieni au încercat să ia cu asalt Zona Verde fortificată din Bagdad, unde se află ambasada SUA, după moartea liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, transmite Times of Israel. Un jurnalist AFP spune că protestatarii, unii dintre ei purtând steaguri ale unor grupări armate pro-iraniene, au aruncat cu pietre în forțele de securitate, care au răspuns cu gaze lacrimogene.
Presa locală relatează despre proteste în alte provincii din sudul Irakului.
Ora 8.41: Din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București au fost anulate astăzi 34 de zboruri, spre/dinspre 5 destinații, potrivit Companiei Aeroporturi București:
– Tel Aviv: 21 de zboruri,
– Dubai: 6 zboruri,
– Doha: 4 zboruri,
– Beirut: 2 zboruri,
– Damasc: un zbor.
Traficul aerian pe aeroporturile din Capitală se desfășoară în siguranță, conform planurilor de zbor.
08:14
Un cunoscut hotel de cinci stele din Manama, capitala Bahreinului, a fost lovit de o dronă sau rachetă iraniană, imagini de la fața locului arată un nor gros de fum.
Ora 7.55: Explozii puternice la Doha, capitala Qatarului, pentru a doua zi consecutivă, transmite Times of Israel. Exploziile vin la scurt timp după ce Iranul a anunțat un nou val de lovituri asupra statelor arabe care adăpostesc baze militare americane, ca răspuns la uciderea ayatolahului Khamenei
07:38
Trump a răspuns imediat Iranului
Președintele american Donald Trump a reacționat în scurt timp. „Iranul tocmai a declarat că astăzi va lovi foarte tare, mai tare decât a lovit vreodată“, a scris președintele american pe rețeaua sa, Truth Social.
„Însă ar fi bine să nu facă asta, deoarece, dacă o vor face, îi vom lovi cu o forță nemaiîntâlnită până acum”, a adăugat Trump, scriind cu majuscule, așa cum o face adesea.
Ora 7.35: Războiul din Orientul Mijlociu a provocat haos în transportul aerian internațional din cauza închiderii aeroporturilor din regiune, printre cele mai mari din lume. Aproape un sfert dintre zborurile către Orientul Mijlociu au fost anulate în ziua de sâmbătă și duminică noaptea, pe fondul escaladării tensiunilor din regiune și al închiderilor de spațiu aerian, potrivit Mediafax.
Potrivit datelor furnizate de compania britanică de analiză aviatică Cirium, 24% dintre cursele programate au fost anulate. Cele mai afectate destinații sunt Qatar (51% dintre zboruri anulate), Israel (49%), Bahrain (44%), Emiratele Arabe Unite (35%) și Kuweit (28%).
Ora 7.31: Proteste împotriva SUA au izbucnit la Bagdad, unde o mulțime care cântă sloganuri de sprijin pentru Iran se îndreaptă spre Ambasada SUA din Irak, potrivit Iran International
Ora 7.28: Gărzile Revoluționare din Iran au anunțat că au lansat atacuri asupra a 27 de baze militare SUA din Orientul Mijlociu și asupra unor ținte din Israel, inclusiv baza militară aeriană Tel Nof și un centru militar de comandă din Tel Aviv, potrivit Iran International
Ora 6.43: Imagini VIDEO cu bucuria iranienilor după ce au scăpat de dictatorul Khamenei:
Noile lovituri iraniene vin după ce Teheranul a confirmat, până la urmă, moartea liderului suprem Ali Khamenei și presa de stat iraniană a anunțat cine este acum la conducere.
Sirenele au început să sune dimineață în Israel și în Dubai, Emiratele Arabe Unite, Doha, precum și în Manama, capitala Bahreinului s-au auzit iar explozii puternice,
De asemenea, a fost atacată baza aeriană Erbil din Irak. Imagini publicate pe rețelele de socializare arată un nor mare de fum negru deasupra bazei unde se află un contigent de trupe americane, după ce agenția de știri iraniană Fars a afirmat că s-au auzit explozii puternice în orașul irakian.
Ce fac SUA și Israel
Armata israeliană (IDF) a afirmat dimineață pe X că în primele ore ale zilei de duminică a lovit deja „peste 30 de ținte în vestul și centrul Iranului, inclusiv sisteme de apărare aeriană, lansatoare de rachete, ținte ale regimului și centre de comandă militare.”
„IDF va continua să degradeze capacitățile regimului terorist iranian până când acesta nu va mai putea amenința poporul nostru”.
De asemenea, Comandamentul militar american a anunțat pe X că „execută la acest moment acțiuni rapide și decisive, conform instrucțiunilor”, adăugând și un clip cu lansări de rachete contra Iranului.
Care sunt ultimele informații
- Justiția iraniană a confirmat moartea a două personalități militare de rang înalt, ucise în atacurile israeliano-americane de sâmbătă: Comandantul Gărzilor Revoluționare, generalul Mohammad Pakpour, și Ali Shamkhani, șeful consiliului național de apărare.
- Mai multe companii deținătoare de flote petroliere, mari jucători și case de comerț din domeniu au suspendat transporturil de țiței, combustibili și gaz natural lichefiat prin Strâmtoarea Ormuz.
- Numărul persoanelor ucise într-un atac american-israelian asupra unei școli de fete din orașul Minab, din sudul Iranului, a crescut la 118, potrivit presei de stat iraniene.
- Sute de mii de călători au rămas blocați sau au fost redirecționați către alte aeroporturi după ce Israelul, Qatarul, Siria, Iranul, Irakul, Kuweitul și Bahrainul și-au închis spațiul aerian.
