LIVE TEXT | Război în Ucraina. Rusia a identificat peste 220 de colaboratori ai armatei ucrainene în Zaporojie. Ucraina va organiza alegeri doar după încheierea legii marțiale

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Rusia a identificat peste 220 de colaboratori ai armatei ucrainene în Zaporojie. Ucraina va organiza alegeri doar după încheierea legii marțiale

Ofițerii poliției militare ruse au identificat de la începutul anului peste 220 de colaboratori ai Forțelor Armate ale Ucrainei în regiunea Zaporojie, au descoperit 60 de depozite pentru armament și muniție, potrivit Ministerului rus al Apărării, citat de agenția TASS.

Soldați ruși în Zaporojie FOTO: Profimedia (Arhivă)

În cursul cercetărilor „au fost efectuate peste 2.500 de verificări direcționate” a raportat departamentul militar. Misiunile au fost îndeplinite de o componentă a poliției militare, înființată în urmă cu 12 ani pe 1 decembrie, scrie TASS.

UPDATE Toate partidele reprezentate în Rada Supremă a Ucrainei au ajuns la un acord la mijlocul lunii noiembrie cu privire la organizarea alegerilor. Ucraina va organiza alegeri abia după încheierea legii marțiale, conform unui document de pe site-ul Radei Supreme , scrie Unian.

UPDATE Centrala Nucleară de la Zaporojie aflată sub controlul forțelor ruse de la începutul invaziei împotriva Ucrainei, se deteriorează rapid, potrivit unei declarații a lui Oleksandr Kharchenko, directorul Centrului de Cercetare Energetică, scrie agenția Unian.

UPDATE Rușii preiau în masă apartamentele proprietarilor ucraineni care au părăsit Energodar. Centrul de Rezistență Națională ucraineană susține că are loc o „naționalizare” a locuințelor părăsite și că în acestea autoritățile ruse instalează soldați și colaboratori, scrie agenția Unian.

UPDATE În marja reuniunii ministeriale OSCE, Serghei Lavrov a declarat că Rep. Moldova este pregătită de Occident să fie următoare victimă în războiul hibrid purtat cu Rusia. Chișinăul a reacționat prompt catalogând declarația o continuare a „acțiunilor ostile” venite dinspre Moscova.

Agresiunea militară rusă din Ucraina „subminează încrederea, dialogul şi capacitatea noastră de a acţiona”, a subliniat Osmani în faţa omologului său rus Serghei Lavrov, a cărui prezență la summitul OSCE de la Skopje a determinat Ucraina, Polonia şi țările baltice să boicoteze reuniunea, transmite AFP, potrivit Agerpres . Detalii aici

UPDATE Curtea Supremă de la Moscova a interzis joi „mişcarea internaţională” LGBT+, precum şi toate „filialele” acesteia în Rusia, pe motiv de „extremism”. Decizia survine în plin viraj ultraconservator al Kremlinului, informează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres. Detalii aici

UPDATE În marja reuniunii ministeriale OSCE, Serghei Lavrov a declarat că Rep. Moldova este pregătită de Occident să fie următoare victimă în războiul hibrid purtat cu Rusia. Chișinăul a reacționat prompt catalogând declarația o continuare a „acțiunilor ostile” venite dinspre Moscova.

UPDATE „Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei este o insultă” la adresa valorilor Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), a declarat ministrul nord-macedonean de Externe Bujar Osmani în deschiderea summitului OSCE de la Skopje.

La rândul său, Lavrov s-a lansat într-un discurs virulent la adresa OSCE, numind-o, în linia propagandei regimului Putin, drept un „apendice” pentru NATO și Uniunea Europeană (UE).

Letonia, Lituania, Polonia și Ucraina au decis să boicoteze summitul, estimând că prezenţa lui Lavrov „riscă să legitimizeze agresorul, care este Rusia, drept membru deplin al comunităţii noastre a naţiunilor libere”. Detalii aici

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat

5 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?