
LIVE TEXT Vreme severă în mai multe județe: vizibilitate redusă, drumuri închise, copaci căzuți și trenuri întârziate
Condițiile meteorologice extreme au determinat autoritățile din Buzău, Ialomița și Brăila să instituie restricții de circulație și să închidă sâmbătă, 21 februarie, mai multe sectoare de drum, din cauza viscolului puternic, a zăpezii aduse de vânt pe carosabil și a vizibilității extrem de reduse. Probleme sunt și în Prahova și Giurgiu. Mai multe trenuri au întârzieri.
UPDATE Giurgiu: Trafic oprit pe DJ 412 B din cauza troienelor, copaci căzuţi pe carosabil
Traficul rutier este oprit sâmbătă dimineaţa pe DJ 412 B, în zona localităţii Sterea din judeţul Giurgiu, după ce vântul a viscolit zăpada, iar pe Podul Prieteniei se circulă în condiţii de iarnă.
„În acest moment, la nivelul județului Giurgiu, traficul este oprit pe DJ 412B, în zona localității Sterea, după ce zăpada a fost viscolită. Pompierii au fost solicitați să intervină pentru degajarea unui stâlp de electricitate căzut pe partea carosabilă în localitatea Săbăreni, precum şi pentru degajarea unor copaci căzuți pe carosabil la Mihai Bravu şi Mârşa", a informat IPJ Giurgiu.
Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu a informat la rândul său că, pe timpul nopţii de vineri spre sâmbătă, s-a acţionat continuu în sistem integrat cu celelalte structuri ale MAI, fiind menţinută permanent legătura cu autorităţile bulgare pentru fluidizarea traficului şi asigurarea circulaţiei în condiţii optime pe Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse, potrivit Agerpres.
Traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă, fără a fi înregistrate dificultăţi la legăturile rutiere cu Bulgaria,
Judeţul Giurgiu se află sub atenţionare cod galben de căderi de zăpadă şi vânt. Ninge de aproximativ zece ore, iar pe timpul nopţii au fost înregistrate rafale de vânt cu viteze de până la 45 de kilometri la oră.
UPDATE Probleme și în Prahova
Autoritățile din Prahova au impus restricții de tonaj, sâmbătă dimineaţă, pe drumul naţional 1D, iar traficul a fost închis temporar pe DJ 102D, pe tronsonul Boldeşti-Grădiştea - Baba Ana, din cauza zăpezii şi a viscolului, potrivit Agerpres .
Pe DN 1D a fost dispusă măsura temporară a restricționării accesului vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, precizează Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova.
Măsurile au în vedere prevenirea unor situaţii de risc şi pentru facilitarea accesului utilajelor de deszăpezire.
Având în vedere ninsorile din timpul nopţii şi intensificările de vânt care au generat viscol şi troieniri, Consiliul Judeţean Prahova informează că, din motive de siguranţă rutieră, se impune închiderea temporară a circulaţiei pe DJ 102D, tronsonul Boldeşti-Grădiştea - Baba Ana, până la îmbunătăţirea condiţiilor meteo şi asigurarea circulaţiei în condiţii de siguranţă.
Participanţii la trafic pot folosi ruta alternativă DJ 100C.
„În teren se intervine continuu, iar Consiliul Județean Prahova a dispus suplimentarea forţelor şi a mijloacelor de intervenție, inclusiv cu utilaje suplimentare şi gredere, pentru deszăpezire, îndepărtarea troienelor şi aplicarea materialului antiderapant acolo unde condiţiile permit. Recomandăm cetăţenilor să evite deplasările neesențiale, să adapteze viteza la condiţiile de drum, să echipeze autovehiculele corespunzător sezonului rece şi să respecte indicațiile polițiștilor şi ale echipelor de intervenție", precizează CJ.
Știrea inițială
Sunt probleme în mai multe județe din țară.
Buzău: restricții pe DN 2C și vizibilitate redusă pe DN 2 E85
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău a anunțat că, începând de la primele ore ale dimineții, traficul vehiculelor cu masa mai mare de 3,5 tone este restricționat pe DN 2C, între Costești și limita cu județul Ialomița, pe o distanță de 48 km, potrivit Agerpres.
Măsura a fost impusă din cauza viscolului la sol, care antrenează zăpada de pe câmp și formează depuneri și polei pe carosabil.
Drumarii avertizează că pe DN 2, în zona localității Florica, vizibilitatea este redusă, iar zăpada este adusă în rafale direct pe șosea, formând suluri periculoase. Utilajele de deszăpezire acționează continuu, iar redeschiderea circulației depinde de evoluția vremii.
Ialomița: 13 drumuri județene închise și intervenții pentru autoturisme blocate
În județul Ialomița, autoritățile au închis începând cu ora 7:00 treisprezece sectoare de drumuri județene, printre care DJ 213 Chirana – limita cu Brăila, DJ 201B Rasi – Ciochina, DJ 402 Hagiești – Lilieci sau DJ 102H Grindu – Colelia. Totodată, au fost instituite restricții pentru vehiculele de peste 3,5 tone pe mai multe drumuri naționale, inclusiv DN 2C, DN 21, DN 2A și DN 1D.
Pe parcursul nopții, echipajele ISU Ialomița au intervenit pentru degajarea unui copac căzut pe DN 2, pentru scoaterea din zăpadă a mai multor autoturisme derapate sau blocate și pentru sprijinirea șoferilor surprinși de viscol în zonele Lilieci, Grindu – Colelia și municipiul Urziceni.
Poliția recomandă evitarea deplasărilor neesențiale și respectarea tuturor restricțiilor impuse.
Brăila: DN 21A închis din cauza viscolului puternic
În județul Brăila, circulația pe DN 21A, între Bărăganu și Țăndărei, a fost închisă încă de la ora 1:15. ISU Brăila precizează că măsura este una preventivă, având în vedere viscolul intens și vizibilitatea redusă la aproximativ 10 metri, condiții care fac imposibilă desfășurarea traficului în siguranță.
DRDP anunță că utilajele sunt în teren, însă închiderea temporară a drumului a fost necesară pentru protejarea participanților la trafic. Șoferii sunt sfătuiți să evite zona și să se informeze înainte de a porni la drum.
Trenuri întârziate
Mai multe trenuri au înregistrat întârzieri în ultimele ore
Știre în curs de actualizare
Sursa: adevarul.ro

