​Liviu Ungurean, zis Bocciu, liderul galeriei Rapidului, arestat pentru 30 de zile

​Liviu Ungurean, zis Bocciu, liderul galeriei Rapidului, arestat pentru 30 de zile

Liviu Ungurean (zis Bocciu) a fost arestat pentru 30 de zile, a anunțat vineri Parchetul de pe lângă Tribunalul București, citat de gsp.ro .

Fani ai RapiduluiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Șeful galeriei giuleștenilor este acuzat că a înființat și condus un grup infracțional care a introdus materiale pirotehnice pe unele din stadioanele din SuperLiga.

În total, vorbim despre 17 suspecți, iar 16 dintre aceștia au fost reținuți inițial pentru 24 de ore.

Fostul internațional Daniel Niculae, președintele FC Rapid, a fost lăsat să plece acasă după aproximativ două ore de audieri (au avut loc joi).

Comunicatul de presă transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul București

„În continuarea comunicatului de presă din data de 14 martie 2024, precum și ca urmare a interesului public manifestat, Parchetul de pe lângă Tribunalul București aduce la cunoștința opiniei publice următoarele: Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală față de 16 inculpați, persoane fizice, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) și (3) Cod penal, orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, prevăzută de art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explosive, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) Cod penal și distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (4) Cod penal.

Față de 12 inculpați procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, iar față de 3 inculpați s-a propus luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 zile de către judecătorul de drepturi şi libertăți din cadrul Tribunalului București.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale, dispunerea sau propunerea de luare a unor măsuri preventive sunt etape în cadrul procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Compartimentul de Informare și Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București” - Parchetul de pe lângă Tribunalul București.




Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 După America Express, copiii Andreei Esca fac din nou echipă la Antena 1. Alexia Eram: „M-am simțit foarte bine la filmări”

3 „Ar fi primul val al ofensivei”

4 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?

5 Ovidiu Popescu, umilință maximă din partea patronului. Cu ce echipă va semna cel mai vechi om din lotul FCSB