Livrările de gaze ruseşti prin conducta Yamal-Europe au crescut cu 60%

Livrările de gaze ruseşti prin conducta Yamal-Europe au crescut cu 60%

Livrările de gaze ruseşti prin conducta Yamal-Europe au crescut miercuri cu aproximativ 60%, conform datelor operatorului reţelei, Gascade, transmite Reuters.

Grupul rus Gazprom şi-a propus deja să livreze volume mai mici de gaze naturale prin conducta Yamal-Europe în trimestrul patru al acestui an. Această conductă face legătura între Peninsula Yamal şi Germania via Belarus, şi traversează Polonia.

Miercuri dimineaţă, livrările prin conducta Yamal-Europe au urcat la 24.117 MWh, de la 15.593 MWh marţi seară, la punctul de intrare Mallnow. Este totuşi un nivel cu 35.800 MWH mai scăzut decât în zilele precedente.

Preţurile europene de referinţă la gaze naturale au urcat cu peste 300% din ianuarie, din cauza nivelului redus al stocurilor, cererii ridicate din Asia şi întreruperilor. Creşterea preţurilor la energie a dus costurile la electricitate în Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani şi este puţin probabil ca situaţia să se schimbe până la finele anului, ceea ce înseamnă facturi mari cu încălzirea la iarnă pentru consumatori.

Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a anunţat duminică că Gazprom este pregătit să majoreze livrările de gaze naturale către Europa.

Gazprom este interesat să încheie mai multe contracte de livrare a gazelor, a adăugat Dmitry Peskov.

Referindu-se la nivelul gazelor stocate în Europa, acesta a declarat: "Este posibil să ajungă mai mult gaz de la Gazprom, care să fie pompat în capacităţile de stocare? Este posibil. Gazprom este pregătit. Mai mult, compania a acoperit deja toate solicitările de majorare a livrărilor".

Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) a cerut Rusiei să furnizeze Europei o cantitate mai mare de gaze naturale, apreciind că actuala criză din energie este o oportunitate pentru Moscova să arate că este "un furnizor de încredere".

Rusia îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale de a livra gaze Europei, dar exporturile sale către continent încă sunt la un nivel mai scăzut decât în 2019, înaintea pandemiei. O cantitate mai mare de gaze naturale ar ajuta Europa să-şi majoreze rezervele înainte de iarnă, se arată în raportul IEA.

Peskov a reafirmat că Gazprom îşi îndeplineşte toate obligaţiile în privinţa livrărilor de gaze.

"Este Gazprom pentru mai mult, pentru semnarea mai multor contracte? Gazprom este interesat de aşa ceva, deoarece consumatorii noştri din Europa sunt principalii noştri parteneri", a afirmat oficialul rus. AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR