Londra obține o derogare de la ordinul lui Trump pentru britanicii cu dublă cetățenie și cei naturalizați

Marea Britanie a obținut duminică o derogare de la noile restricții cu privire la intrarea în Statele Unite pentru cetățenii săi naturalizați și cei care dețin naționalitatea uneia dintre cele șapte țări vizate de ordinul executiv al președintelui american Donald Trump, relatează France Presse.

Ministrul de externe britanic Boris Johnson a obținut această derogare în cadrul "convorbirilor cu guvernul american", explică ministerul pe site-ul său internet.

Pasagerii cu cetățenie britanică și cea a uneia dintre cele șapte țări vizate de interdicția de intrare în Statele Unite ale Americii (Iran, Irak, Libia, Somalia, Sudan, Siria și Yemen) și care "se duc în SUA dintr-o altă țară", nu din cele șapte state vizate de această măsură, nu sunt afectați de ea, asigură ministerul.

Singurii britanici cu dublă cetățenie "susceptibili să fie supuși unor verificări suplimentare sunt cei care vin din una din cele șapte țări, de exemplu un britanic libian care se duce în SUA din Libia", precizează Foreign Office.

În fine, autoritățile asigură că toți britanicii "născuți în una din aceste țări" vor putea să meargă în SUA chiar și atunci când au plecat din Irak, Iran, Yemen, Siria, Libia, Somalia sau Sudan.

Decretul președintelui american a provocat indignare în întreaga lume. În Marea Britanie, premierul Theresa May a denunțat în cele din urmă textul, după ce a fost puternic criticată pentru că refuzase inițial să o facă.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Este oficial / crește vârsta de pensionare pentru polițiști și militari. Ce pensii speciale ar mai putea fi reformate

2 Țara în care am ajuns să trăim... / Ministrul USR al Economiei a numit administrator special la o firmă de armament un fost comandant de poliție, pensio…

3 Foarte interesante amănunte... / „Este o problemă personală, privată între mine și prietenul meu, dl. Nazare”

4 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

5 Asta este Rusia, în realitate, oameni buni... / Un rus a văzut 20 de cadavre ale unor colegi de armată zăcând într-o groapă după ce au fost „atinși la z…