Lovitură de teatru? Intoxicare?/George Simion ar fi interceptat în dosarul Fănel Bogos, afirmă Ninel Peia

Liderul AUR, George Simion, ar fi fost înregistrat în dosarul de corupție care îl vizează pe omul de afaceri Fănel Bogos, a susținut senatorul Ninel Peia. Potrivit acestuia, prezența lui Simion pe înregistrările anchetatorilor ar fi motivul real pentru care partidul a transmis recent un mesaj neașteptat de susținere față de premierul Ilie Bolojan.

Declarațiile au fost făcute luni de senatorul extremist Ninel Peia, fost membru AUR și actual reprezentant al formațiunii PACE, la finalul consultărilor avute cu președintele Nicușor Dan.

Peia a afirmat că liderul partidului din care a făcut parte ar figura în dosarul instrumentat de Direcția Națională Anticorupție: „Din păcate, fratele nostru suveranist de la AUR George Simon a căzut pe interceptări în dosarul Fănel Bogoş şi din această cauză cei de la AUR au dat un comunicat, săptămâna trecută, de acuzare a justiţiei, că l-au chemat pe domnul Ilie Bolojan la DNA Iaşi”, a susținut parlamentarul, conform agenției Agerpres.

Ieșirea publică a lui Peia oferă o explicație pentru o reacție catalogată drept bizară a partidului extremist AUR de săptămâna trecută. Atunci, formațiunea a emis un comunicat oficial prin care i-a luat apărarea premierului Ilie Bolojan, după ce acesta fusese chemat pentru a fi audiat la sediul DNA Iași, acuzând totodată că dosarul lui Bogos ar fi folosit în scopuri politice.

Cercetările procurorilor anticorupție îl au în centru pe omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, acuzat de dare de mită în schimbul rezolvării unor interese pe lângă autoritățile locale.

Explorează subiectele:

George SimionNinel PeiaFănel Bogos


Citește și:

populare
astăzi

1 De citit / Ascensiunea generalului Pleșa, omul din umbra marilor achiziții militare

2 Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România

3 Imperiul financiar din România al familiei din spatele șaormei de la Dristor. Unul dintre membri a fost arestat recent în Turcia din motive religioase

4 Fără precedent / Sâmbătă seara, importurile de energie ale României au depășit toată producția internă

5 Mecanismul psihozei de grup: de ce plâng adepții când le este arestat liderul / Câteva povești ale unor „messia” gen Georgescu