Lovitură de teatru!/AEP nu îi rambursează lui Nicușor Dan 930.000 de lei din campania prezidențială, inclusiv pentru că unii donatori nu pot fi identificați

Lovitură de teatru!/AEP nu îi rambursează lui Nicușor Dan 930.000 de lei din campania prezidențială, inclusiv pentru că unii donatori nu pot fi identificați

Administrația Prezidențială a confirmat, într-un răspuns la solicitarea hotnews.ro , că AEP i-a spus că 930.000 de lei nu vor fi rambursați. Rambursarea de la Autoritatea Electorală Permanentă pentru campania Nicușor Dan va fi de 59.9 milioane de lei, din totalul de 228 milioane de lei ceruți de toți candidații la alegerile prezidențiale din primăvara lui 2025.

Autoritatea Electorală Permanentă a efectuat, în această săptămână, plățile către toți candidații de la alegerile prezidențiale din luna mai. Legislația electorală prevede că un candidat care depășește pragul de 3% din voturi la alegeri poate cere rambursarea sumelor utilizate din finanțare privată în timpul campaniei electorale.

Sumele ajunseseră în conturile AEP după rectificarea bugetară făcută de guvern pe 1 octombrie. Rambursarea sumelor s-a făcut după verificarea tuturor cheltuielilor.

Împrumuturile restituite merg la cei care le-au făcut

Conform legii, se rambursează atât împrumuturile, cât și donațiilor.

  1. Împrumuturi sunt obligatorii de restituit, după ce sumele sunt virate de către AEP.
  2. Donațiile rămân însă la candidați și doar aceștia sunt cei care decid ce se întâmplă cu banii.

În cazul președintelui Nicușor Dan a beneficiat în campania de la prezidențiale, potrivit raportului de venituri și cheltuieli, 57.3 milioane de lei sub formă de împrumuturi și de 3.6 milioane de lei sub formă de donație.

Toate împrumuturile au fost luate de candidați, potrivit legii, printr-un notar.

Ce va face președintele

„Din suma rambursată vor fi restituite împrumuturile acordate pentru susținerea candidaturii și campaniei electorale… Nu știm de existența vreunui împrumutător care să-și fi manifestat intenția de a nu primi suma împrumutată”, a fost răspunsul primit de HotNews de la Administrația Prezidențială.

În răspunsul primit de la Administrația Prezidențială, președintele susține că va dona suma restituită de AEP, provenită din donații. Dar că nu a luat o decizie cui o va dona.

„Suma va fi păstrată în contul bancar până la luarea unei decizii”, precizează Cotroceniul.

Nicuțor Dan se gândește la cauze civice

În luna iulie, într-o conferință de presă, președintele Nicușor Dan a susținut că banii vor fi donați pentru „a stimula cauze civice”.

„Zona socială a progresat foarte mult în ultimii ani, e și mult mai, să spun, emoțional să dai pentru o cauză socială, pentru că efectele sunt concrete, dar convingerea mea este că noi trebuie să dezvoltăm foarte mult cauza civică, adică asociații care să se intereseze, să facă cereri de informații publice, să vadă unde autoritatea centrală sau locală derapează, și aici suntem în suferință. Deci, în ipoteza fericită în care Autoritatea îmi rambursează toți banii ăștia, cam asta intenția”, afirma Nicușor Dan în luna iulie.

Site-ul de investigații Snoop.ro a prezentat ce a făcut Nicușor Dan cu sumele primite ca donație în campanie pentru alegerile din Capitală.

AEP a descoperit „donații neconforme și materiale de propagandă neconforme”

Din informațiile obținute de la HotNews din interiorul AEP, Autoritatea a descoperit donații neconforme, astfel că nu întreaga sumă cerută la rambursare din acest capitol a fost restituită.

„Materiale de propagandă electorală neconforme și surse de finanțare neconforme, donații neconforme”, sunt problemele identificate de Autoritatea Electorală Permanentă după controlul de legalitate.

Președintele dă în judecată AEP

Raportul a fost trimis și lui Nicușor Dan. Donații neconforme reprezintă, potrivit informațiilor obținute de HotNews, donații care nu au toate elementele de identificare ale persoanei care a transmis banii.

Președintele, ca oricare alt candidat, are dreptul să conteste măsurile luate de AEP.

„Decizia de nerambursare va fi contestată în instanță potrivit prevederilor și procedurilor legale în vigoare”, este poziția Administrației Prezidențiale în răspunsul pentru HotNews.

Nicușor Dan a utilizat 40.5 milioane de lei în primul tur de la prezidențiale și 20.5 milioane de lei pentru turul al doilea.

Banii din precampanie nu se rambursează

Iar în precampania prezidențială din 2025 a încasat donații în valoare de 9.5 milioane de lei, dar a cheltuit 7 milioane de lei în precampanie. Acești bani nu sunt rambursați, pentru că legea face o dinstincție clară între perioadă de precampanie și cea de campanie.

Donațiile primite în precampanie au putut să fie folosite în campania electorală. Doar sumele care nu au fost folosite în perioada de campanie electorală, 30 de zile înaintea alegerilor, nu se rambursează de la bugetul de stat, potrivit legii.

George Simion reclamă că AEP nu i-a rambursat 3.5 milioane de euro

Președintele AUR, George Simion, fost candidat la alegerile prezidențiale, a anunțat, marți, că AEP a decis să nu îi ramburseze 3.5 milioane de euro (17.5 milioane de lei). El a invocat „motive inventate” și a spus că va sesiza instituțiile europene și internaționale.

„De la Comisia Europeană la Parlamentul European şi la Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii ne vom anunţa omologii şi toate instituţiile internaţionale cu atribuţii în supravegherea proceselor democratice, legat de tratamentul inegal aplicat opoziţiei în România, inclusiv faţă de blocarea rambursării cheltuielilor din campania, de la alegerile prezidenţiale, de presiunile care se pun pe anumiţi oameni de afaceri care sunt apropiaţi de partid sau care au împrumutat AUR”, a declarat George Simion.

George Simion a precizat că și decizia de rambursare după alegerile prezidențiale urmează să fie contestată în instanță.

AUR a avut probleme și după alegerile europarlamentare din 2024. Autoritatea Electorală Permanentă a sancționat partidul condus de George Simion cu 26 de milioane de lei anul trecut. AUR a contestat decizia AEP.

Crin Antonescu a solicitat rambursarea a 64.5 milioane de lei, iar Victor Ponta are de primit 34.5 milioane de lei. Cei doi candidați nu au primit donații, ci doar împrumuturi.


Citește și:

populare
astăzi

1 Credeți că DNA va arunca o privire peste informația asta?

2 „Avea abonament la clubul de striptease Luna. Era un vampir” / Dezvăluiri, într-o nouă carte, despre „haremul” lui Putin

3 De citit... / Așa o fi? / Dezvăluiri care dau fiori despre șpăgile din afacerile cu armament ale României

4 La Kiev e noaptea cuțitelor lungi?

5 Monica Macovei îi face muci pe magistrați! / „Nu este dreptul magistraților de a face orice. Iar independența magistraților nu depinde de mărimea salari…