Luciano Spalletti l-a trimis acasă pe Francesco Totti, după un interviu critic

Antrenorul echipei italiene de fotbal AS Roma Luciano Spalletti l-a trimis acasă, potrivit presei italiene, pe Francesco Totti, cu câteva ore înainte de un meci cu Palermo, după ce jucătorul emblematic al formației romane a dat un interviu în care își critica antrenorul.

Conform site-urilor cotidianelor sportive Gazzetta dello Sport și Corriere dello Sport, Totti, căpitan și veritabilă legendă a AS Roma, a fost rugat de Spalletti să părăsească lotul, reunit înaintea meciului de duminică seara, cu Palermo. Totti a luat act de decizia antrenorului și a ajuns efectiv acasă, după ce și-a salutat coechipierii, cărora nu le venea să creadă, potrivit La Gazzetta.

Într-un interviu acordat televiziunii publice RAI, difuzat sâmbătă, Totti, 39 de ani, a mărturisit că nu se simte foarte bine în situația actuală și i-a adresat câteva reproșuri lui Spalletti, care nu-l folosește în teren decât foarte puțin. "Mă simt în continuare fotbalist și vreau să joc. Accidentarea s-a terminat, mă simt bine, iar dacă nu joc este doar ca urmare a alegerii antrenorului", a declarat Totti.

''Contractul mi se termină în iunie și voi vedea atunci ce se poate întâmpla, pentru că nu pot rămâne în astfel de condiții. Mă simt rău, ca și oamenii din jurul meu", a adăugat el.

"Raporturile mele cu Spalletti? Îi spun bună ziua, bună seara. Dar îl stimez atât ca persoană, cât și ca antrenor. Însă aș prefera să-mi spună în față lucrurile pe care le-am citit în ziare", a mai declarat Totti.

Totti a fost întreaga sa carieră la AS Roma, unde a debutat în Serie A în 1993. Niciun jucător nu a purtat atât de mult tricoul giallorosso și nici nu a marcat mai mult decât el pentru Roma. Dar, de câteva sezoane, joacă mai puțin, iar din ianuarie, deloc, de când Spalletti i-a luat locul ca antrenor lui Rudi Garcia.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

2 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan

3 Soluția surpriză a PSD / Leonardo Badea, propus premier tehnocrat

4 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

5 VIDEO Mobilizare uriașă pe Autostrada A7 Bacău-Pașcani, care a trecut de 60%. CNAIR: Cel puțin 49 km, între Bacău și Mircești, vor fi deschiși anul ac…