Lupte între armata rusă si mercenarii Wagner în Voronej. Depozit de combustibil, aruncat în aer VIDEO

Armata rusă desfăşoară sâmbătă operaţiuni de "luptă" în regiunea Voronej, situată la circa 600 km sud de Moscova, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP. Imagini pe rețelele sociale arată o coloană de fum gros după ce un depozit de combustibil ar fi fost aruncat în aer.

Depozit de combustibil, aruncat în aer la Voronej FOTO Captură

Depozit de combustibil, aruncat în aer la Voronej FOTO Captură

"În cadrul operaţiunii antiteroriste pe teritoriul regiunii Voronej, forţele armate ale Federaţiei Ruse întreprind acţiuni operaţionale şi de luptă necesare", a postat pe Twitter guvernatorul regional, Aleksandr Gussev.

Voronej se află aproximativ la jumătatea drumului între Moscova şi oraşul Rostov-pe-Don , unde Wagner a revendicat ocuparea instalaţiilor militare sâmbătă dimineaţă.

Gussev, a anunțat că un depozit de petrol a luat foc în capitala regională.

"Peste 100 de pompieri și 30 de vehicule se află la fața locului. Potrivit datelor preliminare, nu există victime", a scris Gusev.

Jurnalistul de investigație Christo Grozev a scris că armata rusă și-a bombardat propriul depozit de combustibil și că tancuri sunt transportate în camioane din Voronej la Moscova.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Alegeri Ungaria 2026 / Partidul de opoziție TISZA a înregistrat 55% iar FIDESZ, partidul lui Viktor Orban, 38%

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea