„M-a pus să mă dau cu benzină”. Ce a pățit o tânără care s-a așezat pe o bancă proaspăt vopsită și nesemnalizată din Sibiu

O tânără s-a așezat pe o bancă proaspăt vopsită și nesemnalizată din centrul orașului Sibiu, în timp ce aștepta autobuzul. Ea reclamă că s-a ales cu o iritație pe corp după ce unul dintre angajații Primăriei i-a spus să se spele cu benzină. „Mi-a zis că n-are nimic, că arunc hainele și aia e”, a povestit aceasta.

Tânăra s-a ales cu o iritație pe piele FOTO: Ora de Sibiu

Tânăra s-a ales cu o iritație pe piele FOTO: Ora de Sibiu

Tânăra a povestit că soarele strălucea și nu a observat că banca era proaspăt vopsită

„Sunt vreo trei bănci acolo la Casa Armatei. De obicei stă lumea pe ele, dar azi nu era nimeni. Treceau autobuze în zonă, lumea era în stație și m-am gândit că de asta nu e nimeni pe ele. Așa că m-am așezat eu. Mama, care era cu mine, îmi zice deodată că e lipicioasă. Am dat să mă ridic și m-am ridicat de toți banii. Eram plină de vopsea pe haine și pe picioare. Nu era niciun semn că ar fi proaspăt vopsită, nu era nicio bandă în jur care să arate că se lucrează ceva acolo”, spune tânăra, potrivit Ora de Sibiu.

După ce s-a ridicat de pe bancă, angajatul care tocmai ce o vopsise a venit la ea și i-ar fi recomandat să se spele cu benzină.

„Domnul respectiv care lucra acolo a venit la mine, a început să zbiere, că se duce și că haine pot să îmi cumpăr eu altele. Și mi-a adus o canistră de benzină, să mă spăl cu benzină pe corp. Și eu m-am spălat, dar acum am început să mă irit. Mi-a zis că n-are nimic, că arunc hainele și aia e. L-am întrebat de ce nu a semnalizat și mi-a zis că fix atunci urma să facă asta”, a povestit tânăra.

Ea spune că va reclama situația la Primăria Sibiu.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Alegeri Ungaria 2026 / Când apar primele rezultate

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea